„Foarte rău este că avem în Parlament o alianță periculoasă, cu participarea unor actori toxici, care au furat țara de miliarde, o alianță care încă mai trage sforile în Guvern până în ziua de astăzi, o alianță care ia decizii și votează legi periculoase. De cealaltă parte avem ceva rău. Rău e că deși vorbesc de europenism, democrație și valori înalte, un partid cu 15 deputați vrea să își asume de unul singur guvernarea, dar modul în care a fost propus acest guvern este aproape o declarație de război”, a declarat liderul democraților.
„Împreuna trăim o tragedie, tragic este că în timp ce alte țări sunt în plin proces de vaccinare și își planifică deja revenirea la normal, noi rămânem ostaticii unui război prostesc și inutil între doi politicieni. Unul care nu știe să piardă și altul care nu știe să câștige”, a mai declarat Pavel Filip.
Candidatul președintei Maia Sandu pentru funcția de premier, Igor Grosu, nu a mai ajuns să ceară votul de încredere al deputaților. Ședința, la care urmau să fie examinate programul de activitate și echipa guvernamentală, a fost întreruptă din lipsă de cvorum. Asta după ce socialiștii, ex-democrații de la Pentru Moldova și fracțiunea PP Șor au părăsit sala.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.