Republica Moldova este una dintre cele mai vulnerabile țări europene la schimbările climatice, arată rezultatele unui studiu al ONU

Republica Moldova este una dintre cele mai vulnerabile țări europene la schimbările climatice, arată rezultatele unui studiu al ONU

Republica Moldova rămâne a fi una dintre cele mai vulnerabile țări europene la schimbările climatice, arată datele analizei comune de țară a Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Republica Moldova în 2020. Studiul evidențiază impactul major al schimbărilor climatice asupra populației și mai ales a calității solurilor, oferind și unele prognoze în acest sens.

Reprezentanta rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Dima Al-Khatib a precizat că pierderile suferite de țara noastră în urma catastrofelor naturale din ultimii 10 ani, ar atinge suma de 50 de milioane de dolari. Inacțiunea autorităților, arată studiul, ar urma să ducă la consecințe tragice pentru soluri, în special cele arabile.

Analiza menționează că până în 2040, va crește de 4,5 ori riscul de a avea o secetă severă în țară iar până în 2080, 2/3 din resursele de apă disponibile astăzi ar putea să sece, crescând în același timp și riscul viiturilor care ar afecta terenurile agricole.

Publicitate

O altă problemă identificată ține de accesul populației la apă și canalizare centralizată precum și un sistem de reciclare eficient, fiind menționat faptul că doar 1/5 din populația rurală are acces la aceste facilități. Potrivit studiului, Republica Moldova este pe locul doi în Europa după cantitatea de gunoi generată pe cap de locuitor în fiecare zi, aceasta fiind de 3.12 kg. Totodată este menționat și faptul că 50% din poluarea totală a aerului este generată de orașe.

Datele au fost prezentate în cadrul evenimentului „Analiza comună de țară a ONU pentru Republica Moldova în 2020”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal