Judecătorul prins în flagrant cu mită, eliberat de colegii săi de la Judecătoria Hîncești. El va putea profesa în continuare

Judecătorul prins în flagrant cu mită, eliberat de colegii săi de la Judecătoria Hîncești. El va putea profesa în continuare

Judecător din capitală, reținut acum trei zile în flagrant pentru trafic de influență a fost liberat provizoriu sub control judiciar pentru 60 de zile, iar conducătorul agentului economic, acuzat de ”corupere activă”  - a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Hotărârea a fost luată cu puțin timp în urmă de sediul Central al Judecătoriei Hâncești.

Asta după ce, inițial, judecătorii au refuzat să examineze demersurile procurorilor, anunțându-și abținerea. Prin urmare, pentru examinarea demersurilor, procurorii au fost nevoiți să străbată calea mai multor instanțe: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana – Judecătoria Hâncești, sediul Central – Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni – care a decis, totuși, ca Judecătoria Hâncești, sediul Central să se pronunțe pe marginea cazului.

Cât despre judecătorul pus sub învinuire, acesta a refuzat să se prezinte la ședință, demersul fiind examinat în lipsa lui.

Procuratura consideră că măsura preventivă aplicată agentului economic este cu mult mai aspră, în raport cu măsura aplicată unei persoane cu funcție de demnitate publică, motiv pentru care anunță că va contesta încheierile, insistând pe cercetarea magistratului în arest.

Mai mult, măsura preventivă aplicată magistratului îi permite să-și continue nestingherit activitatea, fiind liber să înfăptuiască justiție, inclusiv față de persoane cu statut similar.  

Precizăm că această cauză penală  a fost inițiată de Procurorul General, în baza unor informații, potrivit cărora, magistratul ar fi pretins 16 mii de dolari SUA de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un dosar civil.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Curtea Constituțională a decis: Aducerea forțată a debitorului în fața executorului judecătoresc este neconstituțională

Curtea Constituțională a decis: Aducerea forțată a debitorului în fața executorului judecătoresc este neconstituțională

Un judecător din capitală, reținut în flagrant pentru trafic de influență

Un judecător din capitală, reținut în flagrant pentru trafic de influență

Trei tineri, reținuți în flagrant în timp ce primeau bani de la un alt tânăr pe care l-ar fi șantajat

Trei tineri, reținuți în flagrant în timp ce primeau bani de la un alt tânăr pe care l-ar fi șantajat

Un tânăr din Chișinău, prins în flagrant în timp ce ridica de la oficiul poștal un colet cu droguri (VIDEO)

Un tânăr din Chișinău, prins în flagrant în timp ce ridica de la oficiul poștal un colet cu droguri (VIDEO)

„Este un act flagrant de uzurpare a puterii”. Președintele socialist al raionului Fălești a întrerupt o ședință a consiliului raional la care urma să fie demis

„Este un act flagrant de uzurpare a puterii”. Președintele socialist al raionului Fălești a întrerupt o ședință a consiliului raional la care urma să fie demis

Asociația Judecătorilor, îngrijorată de politizarea subiectului privind desemnarea magistraților la CSJ

Asociația Judecătorilor, îngrijorată de politizarea subiectului privind desemnarea magistraților la CSJ

Administratorul unui bloc de locuit din capitală, fost polițist, reținut în flagrant  în timp ce primea mită de 24.000 euro

Administratorul unui bloc de locuit din capitală, fost polițist, reținut în flagrant în timp ce primea mită de 24.000 euro

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.