Partidul Socialiștilor sesizează Curtea Constituțională și susțin că nu există circumstanțe de dizolvare a Parlamentului. PSRM amintește magistraților că există o majoritate parlamentară formalizată care a propus un candidat la funcția de prim-ministru.
„La etapa actuală există o majoritate parlamentară în sensul aprecierilor Curții Constituționale și a Comisiei de la Veneția care prevăd expres imposibilitatea dizolvării Legislativului pentru acțiuni care nu-i sunt imputabile”, se menționează în sesizarea semnată de Corneliu Furculiță.
Socialiștii mai notează că președinta Maia Sandu ar fi mimat intenția de a învesti un Guvern. Mai mult, PSRM subliniază că deși șefa statului a fost informată despre existența unei majorități parlamentare formalizate, inclusiv în timpul consultărilor cu fracțiunile legislative, Maia Sandu a emis decretul de desemnare a lui Igor Grosu.
PSRM amintește și de prevederile Avizului Comisiei de la Veneția din iunie 2019. „Dacă, spre exemplu, partidele reprezentând o majoritate parlamentară au ajuns la înțelegerea privind formarea Guvernului, o asemenea obligație (a șefului statului, privind dizolvarea Parlamentului n.n.) nu poate exista”, notează socialiștii într-un comunicat de presă.
PSRM punctează că nu există premise pentru a fi constatate circumstanțele de dizolvare a Legislativului.

Amintim că, la 29 martie, după ce s-au încheiat consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare, șefa țării Maia Sandu a anunțat că sesizează Curtea Constituțională. Magistrații urmează să dea aprecierea dacă sunt circumstanțe de dizolvare a Parlamentului. În funcție de decizia CC se va hotărî dacă se inițiază alegeri anticipate. „ Dacă CC va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a declarat Maia Sandu.
Ulterior, socialiștii au spus că vor face uz de toate căile constituționale, legale și politice pentru a nu admite alegeri anticipate parlamentare în plină pandemie.
Vezi și aceste știri

Deputați, despre sesizarea Maiei Sandu la CC: „Am înțeles că cu noi nu se vor tratative” sau „Noi ne consultăm și eu am să decid”

Pentru Moldova, după ce Maia Sandu a sesizat CC: „O decizie dictată de propriile orgolii”

Socialiștii vor face uz de căile legale și nu vor admite alegeri anticipate în pandemie. Reacția lui Igor Dodon, după sesizarea președintei la CC
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
