Pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, reținută pentru 72 de ore. Ar fi perceput taxe de protecţie de la agenți economici

Pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, reținută pentru 72 de ore. Ar fi perceput taxe de protecţie de la agenți economici

Pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată într-un dosar de corupție alături de doi polițiști - şeful-adjunct al IP Ciocana şi un ofiţer superior de investigaţii.  În cazul în care îi va fi demonstrată vinovăția, Școlnic riscă 15 ani de detenție, informează Procuratura Anticorupție.

În fapt, în cadrul urmăririi penale s-a constatat că, în perioada aprilie 2020 – prezent, pretora sectorului Ciocana, având o înțelegere prealabilă cu șeful-adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, prin intermediul unui ofițer superior de investigații, ar fi pretins și primit de la agenții economici, care își desfășurau activitatea prin organizarea teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat al mun. Chișinău și a comerțului ambulant stradal, sume ce variau între 5.000 şi 10.000 lei. 

Din informaţiile colectate de anchetatori şi ofiţerii de investigaţii ai CNA rezultă că banii ar fi fost percepuţi drept taxe de protecţie şi pentru a facilita avizarea și eliberarea actelor ce permit desfășurarea activității agenţilor economici.

Bănuiţii au fost documentaţi mai multe luni, timp în care procurorii şi ofiţerii CNA au obţinut înregistrări video şi audio care probează faptele pretins ilegale. Discuţiile dintre complici au avut loc chiar în incinta Preturii sectorului Ciocana, iar din înregistrări ar fi clar că aceştia ar fi organizat o schemă de estorcare de bani de la cei care desfăşoară activitate de antreprenoriat în raza lor de competenţă.

Pretora Sinilga Școlnic împreună cu şeful adjunct al IP Ciocana au fost aduşi la CNA pentru audieri. Câte clipe mai târziu, aceasta a fost plasată în izolator pentru 72 de ore şi riscă până la 15 ani de puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă. 

Înainte de aceasta, domiciliile şi birourile pretorei şi a adjunctului IP Ciocana au fost supuse percheziţiilor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
 Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare

Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare

Putin i-a acordat lui Alexei Miller titlul de „Erou al Muncii”

Putin i-a acordat lui Alexei Miller titlul de „Erou al Muncii”

Austria adoptă vaccinarea obligatorie a adulților, o premieră în Uniunea Europeană

Austria adoptă vaccinarea obligatorie a adulților, o premieră în Uniunea Europeană

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.