Recolta de struguri, în scădere cu 39% în 2020. Iată volumul exporturilor de vinuri și divinuri

Recolta de struguri, în scădere cu 39% în 2020. Iată volumul exporturilor de vinuri și divinuri
Sursa foto: gatewaypartners.net


În anul 2020, ca urmare a secetei, recolta de struguri a scăzut cu circa 39%, atingând cea mai mică valoare din anul 2010, arată datele prezentate de Cristina Frolov, director al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), în cadrul Conferinței Naționale „Anul Vitivinicol 2020. Priorități în dezvoltarea sectorului”, scrie mold-street.com.

Potrivit ei, acest lucru a influenţat toată ramura, înregistrându-se și o scădere de 42,2% a producției de vinuri.

Pe de altă parte, exporturile de vinuri, divinuri și distilate au înregistrat o scădere mai mică: cu circa 12,2% ca volum și cu 7,6% ca valoare. 

Astfel, exporturile au constituit 136,7 milioane dal de vin, divin și distilate, în valoare de 2,72 miliarde de lei. Scăderea livrărilor peste hotare s-a datorat în special scăderii cu peste 20% a exporturilor de vin în vrac.

Această scădere a exporturilor în vrac nu este o consecință a pandemiei de COVID-19, ci a schimbării legislației în Rusia și scăderea exportului în această țară cu 58,2% a vinurilor în vrac, arată datele prezentate de ONVV.

În schimb, exporturile de vin îmbuteliat au crescut în 2020 cu peste 9%, față de anul 2019, până la 1,38 miliarde lei.

Principala piață de desfacere a vinului îmbuteliat în Republica Moldova este România, exporturile crescând în 2020 cu 20,2%. Pe locul doi se menține Rusia, urmată de Polonia, Cehia și Belarus. Și exporturile de divin și distilate au scăzut semnificativ - cu circa 22%, ca urmare a reducerii cu circa 31% a livrărilor în vrac.

„2020 a arătat că vectorul de dezvoltare ales de sectorul vitivinicol, și anume diversificarea piețelor de export și produselor vinicole, a asigurat sustenabilitatea sectorului în condiții de secetă și pandemie”, a afirmat Cristina Frolov.

Potrivit directorului ONVV, în anul 2020, peste 400 de milioane de lei au fost investiți de către sectorul privat în dezvoltarea sectorului, 16% din suma investițiilor fiind acoperite din fondurile de subvenționare.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Vinurile Moldovei au obținut un număr record de 956 de medalii la 32 de concursuri internaționale în 2020

Vinurile Moldovei au obținut un număr record de 956 de medalii la 32 de concursuri internaționale în 2020

Cristina Frolov, directoare ONVV: „Avem o poveste interesantă despre vinuri pe care o vom spune în continuare întregii lumi” (Interviu)

Cristina Frolov, directoare ONVV: „Avem o poveste interesantă despre vinuri pe care o vom spune în continuare întregii lumi” (Interviu)

Neînțelegeri între Combinatul de Vinuri „Cricova” și primarul localității. O terasă de vară, o construcție capitală și taxa pentru simbolica locală au ajuns mere ale discordiei (DOC)

Neînțelegeri între Combinatul de Vinuri „Cricova” și primarul localității. O terasă de vară, o construcție capitală și taxa pentru simbolica locală au ajuns mere ale discordiei (DOC)

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 2
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 3
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 4
    Procurorii anticorupție ar fi renunțat la învinuirile în cazul pretorei sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.