Premierul Chiril Gaburici a cerut supravegherea strictă a lui Ilan Shor, pentru a exclude plecarea din țară a acestuia. Solicitarea a fost adresată Ministerului Afacerilor Interne, la ședința operativă a Cabinetului de miniștri din această dimineață, care s-a desfăşurat la Ministerul Justiţiei, informează Agora cu referire la un comunicat al Guvernului.
„Domnule ministru Balan, în presă au apărut informații precum că Ilan Shor ar putea părăsi țara. Dat fiind faptul că omul de afaceri este învinuit în dosarul penal deschis pe marginea delapidărilor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, vă rog, în perioada în care Shor se află în arest la domiciliu, să intensificați monitorizarea locuinței acestuia, astfel încât să nu ne pomenim în situația că a dispărut din țară și nu poate fi găsit. La moment, situația din sistemul financiar-bancar este extrem de importantă pentru țară. De aceea, nu ne putem permite nici un fel de eroare de sistem în acest caz”, a declarat Chiril Gaburici.
Ilan Shor, arest la domiciliu
Omul de afaceri, Ilan Shor este reținut timp de 30 de zile în arest la domiciliu. Acesta a părăsit deja sediul CNA. Shor este acuzat de abuz în serviciu cu urmări deosebit de grave în perioada cât s-a aflat în fruntea consiliului de Administrare al Băncii de Economii.
Măsura de arest a fost contestată de CNA, iar o decizie urmează să fie luată astăzi de Curtea de Apel. Ședința începe la ora 13:00.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
