Vom avea liber la plimbările în parcuri. Ciocoi: Recunosc, nu a fost o decizie bine gândită

Vom avea liber la plimbările în parcuri. Ciocoi: Recunosc, nu a fost o decizie bine gândită

Restricția care prevede interzicerea deplasării în parcuri sau păduri ar urma să fie anulată la următoarea ședință a Comisiei Situații Excepționale. În același timp, premierul interimar Aureliu Ciocoi susține că se atestă o diminuare a numărului de noi infectări dar cel al deceselor rămâne la același nivel.

„În dispoziția nr. 1 a Comisiei Situații Excepționale, a fost admisă adoptarea unui punct care a dus la anumite neînțelegeri în societate, mă refer la interdicția de a efectua plimbări în parcuri, păduri. Recunosc că a fost o decizie nu foarte bine gândită, mun. Chișinău și Bălți nefiind în lockdown. Astfel de restricții avându-și rostul când populația intră în carantină generală. Vom revizui această decizie la ședința următoare”, a declarat prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi.

Totodată, premierul în exercițiu a informat că au fost întocmite patru procese-verbale pentru nerespectarea regimului de limitare a circulației între orele 23:00 și 05:00, fiind vorba de pasageri de taxi.

În același timp, Ciocoi a declarat că se atestă o diminuare a numărului de cazuri de noi infectări, dar în același timp se menține la un nivel înalt rata mortalității și a cazurilor extrem de grave. Potrivit acestuia, dacă în decurs de două săptămâni actuala tendință se va menține, autoritățile ar putea să admită că situația pandemică se îmbunătățește.

Oficialul a mai precizat și despre unele solicitări parvenite de la autoritățile publice locale, cum ar fi din partea administrației raionului Glodeni care solicită reluarea studiilor în format fizic, deși raionul se află sub cod roșu de mai mult timp. Totodată, autoritățile municipiului Bălți au solicitat instalarea a șapte corturi pentru asigurarea testării rapide a populației și diminuarea riscului de infectare a personalului medical și a altor categorii de cetățeni.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Stare de urgență cu măsuri blânde sau cum Moldova a ajuns una dintre cele mai liberale țări din Europa în materie de restricții

Stare de urgență cu măsuri blânde sau cum Moldova a ajuns una dintre cele mai liberale țări din Europa în materie de restricții

Protest în fața Guvernului: Mai multe persoane au manifestat împotriva restricțiilor pe timp de stare de urgență

Protest în fața Guvernului: Mai multe persoane au manifestat împotriva restricțiilor pe timp de stare de urgență

Locuitorii municipiilor nu vor ieși din casă noaptea, însă grădinițele continuă să activeze: Restricții pe perioada stării de urgență

Locuitorii municipiilor nu vor ieși din casă noaptea, însă grădinițele continuă să activeze: Restricții pe perioada stării de urgență

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
  • 2
    Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”
  • 3
    Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume
  • 4
    Moldova a aderat la un program internațional pentru mediu și politici climatice. Gavrilița „Vrem să reducem cu 70% emisiile de gaze cu efect de seră”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.