Săptămâna viitoare Curtea Constituțională va examina sesizarea Maiei Sandu privind dizolvarea Parlamentului

Săptămâna viitoare Curtea Constituțională va examina sesizarea Maiei Sandu privind dizolvarea Parlamentului

Sesizarea președintei Republicii Moldova Maia Sandu privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova, urmează să fie examinată pe 15 aprilie curent. Ședința Curții Constituționale va începe de la ora 10:00.

După pronunțarea hotărârii, Președintele Curții Constituționale Domnica Manole va susține un briefing de presă.

Luni, 5 aprilie, președinta Parlamentului Zinaida Grecianîi a expediat o scrisoare în adresa secretarei generale a Consiliului Europei Pejeinovic Buric, pentru a interveni în medierea prestinsului conflict întrep președinta țării Maia Sandu și Parlament.

La 29 martie, după ce s-au încheiat consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare, șefa țării Maia Sandu a anunțat că sesizează Curtea Constituțională. Magistrații urmează să dea aprecierea dacă sunt circumstanțe de dizolvare a Parlamentului. În funcție de decizia CC se va hotărî dacă se inițiază alegeri anticipate. „ Dacă CC va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a declarat Maia Sandu.

Ulterior, Partidul Socialiștilor au sesizat și ei Curtea Constituțională și susțin că nu există circumstanțe de dizolvare a Parlamentului. PSRM amintește magistraților că există o majoritate parlamentară formalizată care a propus un candidat la funcția de prim-ministru.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rând la Curtea Constituțională. Partidul Șor și Pentru Moldova contestă sesizarea președintei Maia Sandu

Rând la Curtea Constituțională. Partidul Șor și Pentru Moldova contestă sesizarea președintei Maia Sandu

Platforma DA sesizează Curtea Constituțională și cere radierea Partidului Șor

Platforma DA sesizează Curtea Constituțională și cere radierea Partidului Șor

PSRM sesizează Curtea Constituțională. Majoritatea parlamentară va înainta un alt candidat la funcția de premier

PSRM sesizează Curtea Constituțională. Majoritatea parlamentară va înainta un alt candidat la funcția de premier

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 2
    Reacția Directorului Moldovagaz la acuzațiile aduse de Natalia Gavrilița companiei
  • 3
    CEC a respins candidatura lui Cristian Rizea la funcția de primar al or. Bălți. Nemulțumit, acesta a făcut scandal (VIDEO)
  • 4
    Criza de gaze naturale: Focul veșnic de la Complexul Memorial „Eternitate” a fost deconectat temporar
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.