Angajații Ambasadei Republicii Moldova în România, imunizați cu prima doză de Pfizer

Angajații Ambasadei Republicii Moldova în România, imunizați cu prima doză de Pfizer

Colaboratorii Ambasadei Republicii Moldova în România au fost imunizați cu prima doză de vaccin Pfizer. Următoarea doză de ser urmează să fie injectată peste 21 de zile, informează instituția.

„A început campania de vaccinare a corpului diplomatic acreditat la București, pe listele de vaccinare fiind înscriși peste 1000 de diplomați. Acest fapt se datorează Guvernului României care a inclus categoria membrilor misiunilor diplomatice, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, în lista persoanelor care pot fi imunizate în baza Strategiei Naționale de vaccinare. Colaboratorii Ambasadei Republicii Moldova în România s-au imunizat cu prima doza de vaccin Pfizer, urmând ca rapelul să fie aplicat la 21 de zile. Aducem sincere mulțumiri pentru această acțiune atât de necesară desfășurării activității diplomatice în siguranță!”, comunică reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în România.

AGORA amintește că în Republica Moldova a fost dat start procesului de vaccinare împotriva COVID-19 la 2 martie. Primele persoane imunizate au fost medicii din prima linie, care activează în secțiile de reanimare și terapie intensivă unde se tratează persoanele infectate. 

În prezent imunizarea se desfășoară în cea de-a doua etapă. Ministerul Sănătății a anunțat că în prezent sunt vaccinate persoanele cu vârsta peste 60 de ani și cele cu maladii cronice care fac parte din grupul de risc sporit. În total, prima doză de ser a fost administrată la circa 47.500 de persoane. Totodată, menționăm că în cea de-a doua etapă au fost incluși și angajații din domeniul mass-media.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Guvernul de la Chișinău a donat regiunii transnistrene 2.322 de doze de vaccin anti-COVID-19

Guvernul de la Chișinău a donat regiunii transnistrene 2.322 de doze de vaccin anti-COVID-19

Abateri în procesul de vaccinare. Cel puțin 395 de persoane ar fi fost imunizate fără a fi prioritare

Abateri în procesul de vaccinare. Cel puțin 395 de persoane ar fi fost imunizate fără a fi prioritare

Sputnik-V, Pfizer sau AstraZeneca? Ce vaccin preferă moldovenii și cât ar fi dispuși să plătească pentru ser (SONDAJ)

Sputnik-V, Pfizer sau AstraZeneca? Ce vaccin preferă moldovenii și cât ar fi dispuși să plătească pentru ser (SONDAJ)

Au fost utilizate toate dozele Pfizer. 57% din medicii din țară au fost vaccinați

Au fost utilizate toate dozele Pfizer. 57% din medicii din țară au fost vaccinați

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.