Asfel, șeful PG a admis plângerile companiilor „Continental Business Invest” și „SCM Development Mol”. Conform încheierilor judecătorilor de instrucție, cele două imobile au fost transmise în posesia și folosința SRL „Interprimcolect” și , respectiv, „Pavrapid” SRL, beneficiar efectiv al cărora este cetățeanul Veaceslav Platon.
„Decizia Procurorului general este întemeiată pe constatările, în ordine de control ierarhic superior, potrivit cărora, soluțiile procuraturii specializate au avut la bază interpretarea și aplicarea incorectă a normelor procesual penale și au intervenit neîntemeiat în dreptul fundamental de proprietate”, se arată în comunicatul Procuraturii.
Astfel, procurorul general a restabilit drepturile SRL „Continental Business Invest” și SRL „SCM Development Mol”, beneficiar efectiv al cărora este cetățeanul Vladimir Russu, dispunând restituirea celor două imobile proprietarului.
Amintim că la 26 martie, Russu a ieșit într-o conferință de presă în care l-a acuzat pe Platon că ar fi pus în aplicare o nouă schemă frauduloasă prin acapararea de bunuri care nu îi aparțin. Actele judecătorești relevă faptul că sechestrele și trecerea în folosință au fost aplicate la solicitarea lui Platon în cadrul cauzei penale, care se află în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
„Încheierea judecătorească a fost pronunțată de judecătorul din Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana - Maria Tertea, reținută acum trei zile în flagrant pentru alte acte de corupție, iar ordonanța este semnată de procurorul delegat în Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, Mihai Nicolai”, a precizat atunci Russu.
În replică, PCCOCS a respins acuzațiile menționând că procurorii au aplicat măsuri asiguratorii: punerea sub sechestru și recunoașterea în calitate de corp delict a bunurilor ce constituie obiectul infracțiunii.
Veaceslav Platon și avocații acestuia nu ne-au răspuns la telefon pentru a comenta subiectul.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.