Testele PCR negative nu mai sunt obligatorii la intrare în R. Moldova. În schimb, persoanele stau în carantină

Testele PCR negative nu mai sunt obligatorii la intrare în R. Moldova. În schimb, persoanele stau în carantină

Testul PCR negativ la intrarea pe teritoriul R. Moldova nu mai este obligatoriu. Potrivit unor ajustări la măsurile anterioare, Comisia Situații Excepționale a decis să revină la Hotărârea 51 a CNESP. Astfel, cei care nu au test negativ vor stat în autoizolare 14 zile. Iată excepțiile.

„S-a operat o ajustare la capitolul intrării în țară a cetățenilor R. Moldova, lucru care prevedea obligatoriu și exclusiv prezentarea testului negativ COVID-19. Acest lucru a fost abrogat și rămâne în vigoare hotărârea 51 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică care prevede regulile de intrare în țară a cetățenilor R. Moldova, dar și a cetăților din alte state”, a spus premierul interimar Aureliu Ciocoi după ședința CSE din 8 aprilie.

Astfel, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi nu deţin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile determinate.

Publicitate

Dacă la a 10-a zi de autoizolare se face un test negativ, carantina se întrerupe.

în cazul minorilor până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere sunt completate şi semnate de reprezentantul legal sau însoţitorul.

Excepţie de la măsuri se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:

  • copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani
  • conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfa şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
  • persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative)
  • elevii/studenţii, care merg zilnic la studii în unităţi/instituţii de învăţământ pe teritoriul statelor vecine sau pe teritoriul Republicii Moldova, cu prezentarea actelor confirmative
  • lucrătorii transfontalieri care intră în Republica Moldova din România său Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
  • posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip LaissezPasser eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
  • persoanele în tranzit, itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera;
  • persoanele care deţin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19, prezentat în una din limbile română, engleză sau rusă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal