Președintele organizației teritoriale PACE din Sângerei, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Președintele organizației teritoriale PACE din Sângerei, plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Președintele organizației teritoriale a formațiunii politice PACE din Sângerei, care l-ar fi stropit pe vicepreședintele raionului cu verde de briliant, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, este menționat într-un comunicat de presă emis de Procuratură.

Potrivit instituției, decizia a fost luată acum câteva minute de Judecătoria Sângerei, care a respins demersul procurorilor de arestare a învinuitului pentru o lună.

Totodată, Procuratura consideră încheierea judecătorului de instrucție ilegală și anunță că o va contesta.

Tot astăzi, 9 aprilie, al treilea membru PACE a fost recunoscut și audiat de Procuratura raionului Sângerei în calitate de bănuit pe marginea incidentului din seara zilei de 6 aprilie.

Incidentul este cercetat penal de Procuratura raionului Sângerei sub aspectul comiterii „huliganismului de două sau mai multe persoane” și „chemării la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.Victima se află internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I și II la ambii ochi. Potrivit medicilor, în prezent, starea acestuia este stabilă.Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Amintim că Inspectoratul de Poliție Sîngerei a pornit un proces penal, după ce vicepreședintele raionului Sîngerei Tudor Tutunaru a fost stropit cu verde de briliant de un membru al Partidului Acasă Construim Europa, al cărui președinte este Gheorghe Cavcaliuc, fiind nemulțumiți de faptul că acesta s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19 cu una dintre dozele destinate medicilor. 

Deputata PPDA  Arina Spătaru a venit cu o reacție despre incident. Aceasta condamnă atacul asupra lui Tudor Tutunaru și susține că funcționarul  este internat în spital și riscă să-și piardă vederea din cauza soluției cu care a fost stropit.

Și liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc a venit cu o reacție în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8. Potrivit lui, acțiunea este una asumată, iar alți funcționari publici care la fel s-au vaccinat înaintea medicilor riscă să pățească la fel.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Procurorii au audiat un nou învinuit în cazul lui Tudor Tutunaru, stropit cu verde de briliant de membrii PACE

Procurorii au audiat un nou învinuit în cazul lui Tudor Tutunaru, stropit cu verde de briliant de membrii PACE

PACE o acuză pe deputata, Arina Spătaru de trafic de influență și abuz în serviciu după reținerea unui membru de partid. Reacția parlamentarei

PACE o acuză pe deputata, Arina Spătaru de trafic de influență și abuz în serviciu după reținerea unui membru de partid. Reacția parlamentarei

Sigla PACE, stropită cu verde de briliant de liderul Partidului Democrația Acasă. „Condamnăm mizeria făcută de membrii acestui partid” (VIDEO)

Sigla PACE, stropită cu verde de briliant de liderul Partidului Democrația Acasă. „Condamnăm mizeria făcută de membrii acestui partid” (VIDEO)

Președintele organizației teritoriale PACE, reținut de Procuratura Sîngera, în cazul lui Tudor Tutunaru

Președintele organizației teritoriale PACE, reținut de Procuratura Sîngera, în cazul lui Tudor Tutunaru

Șeful diplomației române va avea consultări politice bilaterale cu omologul său american. Sprijinul pentru R. Moldova, pe agenda discuțiilor

Șeful diplomației române va avea consultări politice bilaterale cu omologul său american. Sprijinul pentru R. Moldova, pe agenda discuțiilor

Compania ucraineană Energoatom afirmă că rușii s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie

Compania ucraineană Energoatom afirmă că rușii s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Șeful diplomației de la Minsk a „murit subit”, transmite presa din Belarus. Acesta urma să se întâlnească cu Serghei Lavrov
  • 2
    Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”
  • 3
    Ministrul eston al apărării: Rusia nu a fost slăbită în mod grav de război până în prezent
  • 4
    Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.