Prințul Philip, răposatul soț al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va fi înmormântat sâmbătă, 17 aprilie, în cadrul unei ceremonii restrânse.
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că nu va participa sâmbăta viitoare la funeraliile prinţului Philip, pentru a facilita prezența membrilor familiei în număr mai mare.
Planurile de înmormântare ale suveranului au fost adaptate pentru a respecta anumite restricții COVID-19. Sicriul nu va fi depus într-un loc accesibil publicului, ceea ce ar fi putut face ca mii de oameni să vină pentru a-și lua rămas bun. Normele actuale din Marea Britanie limitează la 30 numărul de persoane care pot asista la înmormântări.
Ducele de Edinburgh a murit la Castelul Windsor pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. El a fost cel mai longeviv consort al națiunii, fiind căsătorit cu regina Marii Britanii timp de 73 de ani.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.