Inspectoratul Național de Securitate Publică a anunțat că, în întreaga țară, se desfășoară acțiuni de prevenire a încălcărilor rutiere. Astfel, pe parcursul nopții trecute, ofițerii de patrulare au depistat încălcări a regulilor rutiere, dar și a ordinii publice.
În total, pe teritoriul țării au fost înregistrate peste 210 abateri. 67 de procese verbale au fost întocmite pentru nerespectarea regulilor împotriva răspândirii virusului COVID -19.
Potrivit legislației, persoanele fizice care încalcă legea privind combaterea/răspândirea bolilor epidemice riscă amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.
Alte 150 de persoane au încălcat regulile de circulație, depășind limita de viteză, nerespectând indicatoarele de semnalizare rutieră sau conducând un vehicul care are defecțiuni tehnice la sistemul de frânare sau iluminare. Totodată, au fost depistați mai mulți șoferi care au urcat în stare de ebrietate la volan.
Amintim că ieri, 10 aprilie, după orele 23:00, zeci de echipaje ale poliției au fost observate pe Viaduct.
Vezi și aceste știri

Zeci de mașini ale poliției, surprinse după ora 23:00 pe Viaduct (VIDEO)

Stare de urgență cu măsuri blânde sau cum Moldova a ajuns una dintre cele mai liberale țări din Europa în materie de restricții

Măsurile luate de preoți pentru a asigura respectarea regulilor de prevenție a virusului COVID-19 în biserici, verificate de Poliție
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
