Cel mai important partid de opoziție din Germania, propune ieșirea țării din Uniunea Europeană

Cel mai important partid de opoziție din Germania, propune ieșirea țării din Uniunea Europeană

Principalul partid de opoziție din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD) a decis în urma unui scrutin intern, să includă ieșirea țării din Uniunea Europeană drept obiectiv pentru viitoarele alegeri parlamentare. În același timp, membrii partidului au decis să militeze împotriva carantinării și imigrației, adoptând sloganul „Germania. Dar normală”, transmite Digi24.

Partidul german de extremă dreapta, cel mai important partid de opoziție din țară, și-a stabilit aceste obiective în cadrul unui congres ce a avut loc la Dresda, în weekend, în pofida restricțiilor impuse la nivel național din cauza pandemiei.

Cei 600 de delegați ai AfD și-au conturat astfel programul electoral în vederea alegerilor legislative din toamnă, care urmează să fie marcate de plecarea de la putere a cancelarului Angela Merkel. Cel mai important obiectiv al partidului este ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană. După modelul Brexitului, scenariul este numit acum „Dexit”, cu „De-” de la Deutschland.

Publicitate

Apărut în 2013, partidul AfD s-a făcut cunoscut iniţial în special prin respingerea monedei euro în Germania. Totuşi, în privinţa ieşirii din UE, membrii săi ezitau să meargă prea departe, în faţa unei opinii publice germane proeuropene. Acum, însă, acest obiectiv a fost clar stabilit pentru alegerile din toamnă. Totodată, în cadrul congresului din weekend, membrii partidului au votat în favoarea unei interziceri totale a reîntregirii familiei refugiaţilor, în contextul în care până acum o tolera doar în anumite cazuri.

De asemenea, partidul va milita împotriva restricțiilor anti-Covid-19, în special împotriva unei carantine la nivel național. În acest sens, AfD a încercat să apeleze la criticii politicii germane privind coronavirusul și la mii de oameni care au protestat împotriva măsurilor de blocare în ultimul an.

Co-președintele partidului, Joerg Meuthen, a cerut sâmbătă să înceteze „aceste orgii de interdicții, aceste închisori, această nebunie a carantinării”. De la alegerile din 2017, când a devenit principalul partid de opoziţie în Camera Deputaţilor în faţa conservatorilor cancelarului Angela Merkel şi a social-democraţilor, AfD a înregistrat o scădere semnificativă în sondaje, ajungând de la 13% la aproximativ 11%.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal