Comisia pentru elucidarea circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari a stabilit că au fost aplicate 46 de decizii de blocare a tranzacțiilor suspecte, dar fără succes, din cauza unor amendamente. Președinta comisiei, deputata Platformei DA Inga Grigoriu a declarat că acest lucru ar fi fost cel mai mare impediment în încercarea de a stopa fluxurile financiare, în proporție deosebit de mari, provenite din Federația Rusă.
Potrivit deputatei, unul din aspectele particulare ale acestei operațiuni este modificarea cadrului normativ.
„Am descoperit că însăși instituția din care făcea parte la moment Serviciul Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor și care ar fi trebuit să combată acest fenomen, neavând drept de inițiativă legislativă, a propus sintagma „având aspect suspensiv”, susținută apoi de comisia parlamentară raportoare – cea de securitate națională, apărare și ordine publică - a cărei președinte era Stoianoglo Alexandr, actual Procuror General. Este vorba de CCCEC!”, a declarat Inga Grigoriu.
În perioada anilor 2010-2014, circa 70 de miliarde de dolari americani, proveniți din băncile rusești, ar fi fost spălați prin intermediul instanțelor și băncilor din Republica Moldova. Schema ar fi folosit hotărâri judecătorești ilegale privind datoriile false, relevă un studiu elaborat de Transparency International Moldova.
Fostul magistrat de la Judecătoria Râșcani din municipiul Chișinău Igor Vornicescu este primul inculpat în dosarul Laundromat care și-a primit sentința. Acesta a fost recunoscut vinovat de pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii. Vornicescu însă a fost eliberat de răspundere penală în legătură cu depășirea termenului de prescripţie.
Vezi și aceste știri

Doi bancheri din Federația Rusă, condamnați la închisoare în dosarul „Laundromat”

Audieri în Comisia „Laundromat”. Aceleași persoane implicate în spălările de bani și furtul miliardului
