
Datoria Republicii Moldova la gazele naturale a depășit pragul de aproape opt miliarde de dolari
Datoria Republicii Moldova la gazele naturale este de aproape opt miliarde de dolari dintre care circa șapte miliarde aparțin malului stâng al Nistrului. Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul Comisiei de Control a Finanțelor Publice.
・
Potrivit datelor oferite de MoldovaGaz, datoria malului drept al Nistrului reprezintă aproximativ 715 milioane de dolari, ceea ce constituie în principal datoriile întreprinderilor termoenergetice cum ar fi CET-Nord sau Termoelectrica. În privința acestora, președintele Consiliului de Administrație a companiei MoldovaGaz, Vadim Ceban a declarat că au fost inițiate discuții în vederea adoptării unui acord care ar urma să reglementeze plata datoriei acest întreprinderi.
Cea mai mare parte a datoriei externe aparține însă regiunii transnistriene și reprezintă circa 6.8 miliarde de dolari. În acest sens Vadim Ceban a afirmat că pe parcursul anului 2020 au fost cercetate mai multe modalități de stingere sau reglementare a acestor datorii fiind elaborat un acord, care urmează a fi discutat la nivel de acționari în vederea reglementării acestei chestiuni.
„Foarte mult depinde și de felul în care va fi rezolvat diferendul transnistrean, fiindcă valoarea datoriilor ne depășește în ceea ce ține de mecanismele de reglare a acestora. Cel puțin Gazprom-ul nu se dezice de discuții și este gata să analizeze reglementarea acestor datorii”, a declarat Ceban.