„Părinții Solidari” bat alarma: Învățământul online se va lăsa cu consecințe în dezvoltarea copiilor. Cer revizuirea măsurii restrictive

„Părinții Solidari” bat alarma: Învățământul online se va lăsa cu consecințe în dezvoltarea copiilor. Cer revizuirea măsurii restrictive

Autoritățile luptă nu cu pandemia, dar luptă cu copiii și educația. De această părere sunt membrii AO „Părinți Solidari” care trag un semn de alarmă asupra aplicării învățământului online. Părinții susțin că acest model este aplicat ineficient și se poate lăsa cu consecințe asupra dezvoltării fizice și intelectuale a copiilor. AO „Părinți Solidari” solicită autorităților să revadă măsurile restrictive și propun soluții.

Reprezentanții AO „Părinți Solidari” semnalează asupra faptului că sistemul de învățământ online a fost propus de Ministerul Educație ca un model care trebuie aplicat în cazuri excepționale.

„La noi în țară, chiar dacă avem declarată stare de urgență, nu avem caz de urgență. Avem localuri, magazine și piețe deschise, transport arhiplin. Părintele cu copilul poate merge la magazin, la sala de sport sau oriunde în altă parte, dar la școală- loc vital pentru dezvoltare intelectuală a copiilor, nu au acces”, subliniază directorul executiv al AO „Părinții Solidari” Ala Revenco.

Publicitate

Mai mult, „Părinții solidari” susțin că au observat în ultimele săptămâni că autoritățile statului ar întreprinde acțiuni de dezinformare. Altfel spus, s-ar exagera despre cazurile de îmbolnăvire în rândul copiilor, iar informația s-ar prezenta manipulator pentru a argumenta menținerea școlilor închise până la final de an școlar. Datele prezentate arată că cel mai mare risc de îmbolnăvire este în rândul persoanelor vârstnice și nu a copiilor.

...

„Autoritățile își fac griji enorme pentru copii și nu fac nimic pentru categoriile de risc unde sunt înregistrate decese”, se arată nemulțumiți reprezentanții AO „Părinții Solidari”.

Mai mult, aceștia susțin că autoritățile la fel de dur intervin la orice solicitare de a relua procesul educațional cel puțin pentru clasele primare.

„Părinții se întreabă cu ce se deosebește un copil cu vârsta de 5-7 ani care frecventează grădinița de un copil care merge la școala primară. Analizând datele vedem că pe categoria de vârstă 0-5 ani sunt 2.654 cazuri, iar pe categoria de vârstă 5-10 ani - 2.334 cazuri. Asta reprezintă 1% din numărul total de cazuri”, sublinază Ala Revenco.

Despre efectele negative a învățământului online de lungă durată a vorbit și psihologul Cezara Dilevschi. Medicul subliniază că sunt cazuri de tulburări psiho-emoționale și probleme de sănătate fizică în rândul copiilor pe perioada cât învață online.

„Copii învață printre copii cum să-și gestioneze emoțiile, cum să coopereze, cum să-și gestioneze conflictele. Atunci când îi lipsim de aceste lucruri apar consecințe și riscăm să avem o „generație COVID”. Impactul pe care-l văd deja, pot să zic că s-au triplat cererile mamelor cu copii și copiii manifestă diferite stări. Sunt multe adresări cu stări de tristețe, lipsă de motivație, probleme de somn, irascibilitate la copii mici. La adolescenți este lipsa activității și a socializării ce îi duce într-o zonă de episod depresiv”, atenționează Cezara Dilevschi.

Mai mult, medicul spune că sunt cazuri când copiii acuză dureri de cap, probleme de vedere, oboseală.

Drept urmare, „Părinții Solidari” propun câteva soluții pentru revenirea de urgență la învățământ cu prezență fizică a elevilor în sălile de clasă.

În acest scop, autoritățile sunt rugate să-și concentreze eforturile pe diminuarea numărului de cazuri pe categoria de vârstă 60+, ca fiind cea mai mare categorie de îmbolnăviri. Totodată, să se revină la învățământ în clase pentru elevii din clase primare. La fel, propun testarea profesorilor la anticorpi, așa cum o parte dintre ei ar fi fost infectați sau vaccinați și ar putea reveni la învățământ cu prezență fizică.

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal