Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari îndeamnă Guvernul să prelungească termenul de interdicție a exportului de grâu din R. Moldova. Slusari susține că nava unei companii din Grupul TransOil așteaptă în apropierea portului Giurgiulești avizele ce ar permite exportul a 17 mii de tone de grâu stocate anterior. Deputatul spune că țara s-ar putea pomeni cu deficit de grâu în perioada pascală.
Deputatul Alexandru Slusari afirmă că în perioada 15-21 martie din rezerva de stat 14 mii de tone de grâu ar fi fost transportate de o companie din Grupul TransOil și stocate în Portul Giurgiulești. Pe 29 martie seara, alte 3 mii de tone de grâu de proveniență necunoscută, la fel au fost stocate în port, în total acolo fiind depozitate 17 mii de tone de grâu.
„Eu și colegii mei știam atunci că organele speciale sunt la datorie și eram sigur că niciun gram din grâul stocat la Giurgiulești nu va fi exportat nici pe data de 29, nici pe 31. Deși știam că nava Ivanka, pe 29 martie noaptea a încercat să intre în port. Însă nu a fost admisă. Eram în contact cu serviciile și știam că exportul nu va avea loc”, spune Slusari.
Deputatul susține că pe 30 martie, împreună cu reprezentanții SIS, a insistat pe interzicerea exportului de grâu total din țară, așa cum cifrele ar fi arătat că stocurile de grâu sunt concentrate mai mult la companiile de export și în mică parte la agricultori.
„Știu că din rezerva de stat 16 mii de tone s-au dus și până la 1 mai încă 20 de mii de tone trebuie să fie la reîmprospătare. Asta cu riscul că în perioada pascală brutăriile, companiile de panificație, o să aibă deficit de grâu, cu riscuri că o să crească prețul la pâine, probleme în domeniul zootehnic”, spune Slusari.
Deputatul afirmă că după ce Guvernul a aprobat interdicția de export a grâului până la 12 aprilie, compania interesată de export ar fi întreprins măsuri de influență a deciziilor în stat.
„Parțial a ureușit, pentru că pe 12 aprilie interdicțiile au expirat. Azi, la 14 aprilie, alte interdicții nu sunt aplicate. Iar în toată această perioadă nava Ivanka nu a plecat, dar a staționat la 10 km de portul Giurgiulești. Pe 12 aprilie compania care face parte din Grupul TransOil a solicitat la ANSP ca nava să intre în port pentru inspecție sanitară pentru încărcarea grâului. Deocamdată nava staționează”, spune Slusari.
Deputatul afirmă că s-ar face presiuni pe angajații ANSA, angajații Serviciului Vamal și alți funcționari pentru eliberarea avizelor pentru export.
„La moment situația este sub control. Dar dacă azi Guvernul nu va prelungi aceste interdicții, atunci aspectul legal devine mai puțin favorabil pentru țară și nava va intra în port pentru export”, spune Slusari.
AGORA a solicitat o reacție în acest sens de la Grupul TransOil.
Deputatul îndeamnă Guvernul să interzică în continuare exportul de grâu din țară. La fel face apel către Președinție să fie „mai activi” în acest aspect.
Menționăm că , Președinția a adresat un demers Guvernului prin care solicită să fie extinsă perioada de interdicție a exportului de grâu din rezerva de stat. Așa cum termenul anterior se încheie la 12 aprilie, se dorește prelungirea prevederii până la 31 iunie.
Anterior, urmare a recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate, Guvernul a decis să interzică până la 12 aprilie exportul de grâu din rezerva de stat.
Decizia a fost luată după ce președinta țării, Maia Sandu, s-a adresat Guvernului interimar cu recomandarea ca miniștrii să instituie interdicție temporară la exportul de grâu în contextul în care există risc de creștere a prețurilor la produse de panificație. Mai mult, șefa statului spunea că au fost exportate grâne din stocul ce trebuia reînnoit și pe marginea cazului urmează o anchetă.
Vezi și aceste știri

Maia Sandu, după ședința CSS: S-a discutat despre schemele puse la cale de Plahotniuc, Șor și Platon, problemele din sectorul asigurărilor și exportul grâului

Președinția se adresează Guvernului: Recomandă extinderea termenului pentru interdicția de export a grâului din rezerva de stat

Epopeea grâului din rezerva de stat. Între cifre și incertitudinea generată de declarațiile și acțiunile autorităților
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
