În anul 2020 întreprinderea Metalferos, la care statul deține 78,28% din capital, a înregistrat un profit net de 13,78 milioane lei. Asta chiar dacă în prima jumătate a anului trecut compania raporta o scădere cu circa 32% a veniturilor şi pierderi de 2,7 milioane lei, notează mold-street.com. Rezultatul pozitiv se înregistrează în condiții de pandemie și pe fundalul tentativelor statului de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni.
Anul trecut, veniturile întreprinderii s-au ridicat la circa 1,24 miliarde de lei, potrivit raportului anual. Indicele este cu aproape 4% mai mult comparativ cu anul 2019 când venitul era de 1,19 miliarde de lei.
Aceasta în condițiile în care administrația Metalferos prognoza pentru anul 2020 vânzări de circa 830 milioane lei. De altă parte, administrația se aştepta la un profit de 23-24 milioane lei. Prognozele erau argumentate de întreprindere prin deciziile autorităților de demonopolizare a pieței.
„Ca urmare a demonopolizării și liberalizării pieței de export a metalelor feroase și neferoase, se impun schimbări radicale în activitatea SA Metalferos, atât pe piața de desfacere a deșeurilor de metale feroase și neferoase, cât și pe piața de colectare a acestor materii prime”, se arată în raportul conducerii Metalferos pentru anul 2019.
Conducerea întreprinderii susține că este în căutare de noi piețe de desfacere, dar direcțiile prioritare și optimale din punct de vedere logistic în cazul exportului resturilor și deșeurilor de metale feroase sunt Turcia și uzina metalurgică de la Râbnița (MMZ), iar pentru exportul resturilor și deșeurilor de metale neferoase - România și alte state UE, Turcia și Ucraina.
Vezi și aceste știri

Metalferos, scos din nou la vânzare. Va costa cu 56 de milioane de lei mai puțin

Nu se găsesc cumpărători pentru Metalferos. Autoritățile vor mai tăia din prețul inițial

Un deputat a depus o sesizare la PG. Vrea să știe dacă Dodon a fost audiat în dosarul Metalferos (DOC)

Stoianoglo, despre Metalferos: Statul a fost prejudiciat cu 1,2 miliarde de lei prin intermediul firmelor controlate de Plahotniuc

Metalferos crede că „procurorul general a fost indus în eroare”. „Pretinsele prejudicii se bazează pe presupuneri și bârfe”
