Un angajat al Agenției Servicii Publice în calitate de examinator al serviciului de examinare pentru obținerea permisului de conducere auto, a fost reținut, iar apoi plasat în arest pentru 30 de zile. Potrivit oamenilor legii, acesta a fost prins că vindea pastile Ecstasy chiar de la locul de muncă.
După o perioadă de două luni de documentare a angajatului de 31 de ani, polițiștii au efectuat achiziții. Mai exact, oamenii legii au cumpărat pastile Ecstasy pe care bărbatul le vindea cu 300-350 de lei pentru o pastilă.
La fel, s-a stabilit că acesta este și consumator de droguri, iar în momentul reținerii bărbatul a refuzat să fie supus testului la consumul de droguri. În urma percheziției corporale au fost depistate 20 de pastile Ecstasy, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliu și automobile utilizate de către acesta, au fost depistate 539 de pastile Ecstasy de același tip.
Valoarea drogurilor ridicare se estimează la suma de 200 de mii de lei.
Inițial bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiind eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. După expirarea termenului de 30 de zile, instanța a decis schimbarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu, decizie contestată cu recurs de către procuror la Curtea de Apel, urmând să fie examinat la data de 19 aprilie 2021.
În cazul în care îi va fi demonstrată vinovăția, angajatul ANP riscă de la șapte până la 15 ani de închisoare.
Vezi și aceste știri

Aglomerație în PTF Sculeni și Leușeni. Au fost deschise mai multe piste și antrenați în lucru mai mulți angajați

Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
