„Orice formă de presiune asupra judecătorilor CC este inadmisibilă”. Reacția Domnicăi Manole, după ce PSRM a cerut demisia a trei magistrați constituționali

„Orice formă de presiune asupra judecătorilor CC este inadmisibilă”. Reacția Domnicăi Manole, după ce PSRM a cerut demisia a trei magistrați constituționali

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a venit cu o reacție la declarația liderului PSRM, Igor Dodon care a spus că socialiștii vor propune un proiect de hotărâre a Parlamentului pentru constatarea uzurpării Înaltei Curți de către trei judecători care au luat decizia prin care sunt circumstanțe de dizolvare a Legislativului.

„Consider necesar să vă reamintesc, în acest context, că judecătorii Curții Constituționale îndeplinesc rolul esențial de gardieni ai Constituției și ai valorilor ei. Curtea Constituțională este un arbitru al separației puterilor.

Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei.

Publicitate

Politicienii maturi trebuie să țină cont de implicațiile adverse, profunde și de lungă durată pentru stat al unui asemenea tip de atacuri la adresa judecătorilor constituționali.

Prin urmare, cine are cultura constituționalismului, trebuie să respecte soluțiile Curții”, se arată în nota emsiă de Curtea Constituțională.

Precizăm că, Dodon a mai anunțat că PSRM va cere demisia judecătorilor Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca.

Joi, 15 martie, magistrații Curții Constituționale au constatat că imposibilitatea învestirii unui Guvern constituie circumstanțe de dizolvare a Parlamentului. Decizia e definitivă și nu poate fi contestată. La avizul aprobat de Înalta Curte au fost expuse două opinii diferite a judecătorilor Vladimir Țurcan și Serghei Țurcan.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal