Cercetătorul K. Anders Ericsson, profesor de psihologie la Universitatea de stat din Florida, a ajuns la concluzia că cine stă mai puțin la job este mai eficient, prin urmare mai performant, după ce a analizat un grup de muzicieni, potrivit Business Insider.
Profesorul a descoperit, astfel, că muzicienii performanți muncesc mult într-un timp scurt. Cei mai buni dintre ei își desfășoară activitatea fără oprire timp de 4 ore, dimineața, până în ora prânzului, iar apoi iau o pauza până la ora 16. Cercetătorii subliniază, așadar, ca oamenii de succes fac același lucru: muncesc mult într-un timp scurt.
Un exemplu similar a fost dat în cartea „Săptămâna de lucru de 4 ore”, de Timothy Ferriss, care iți spune cum să muncești mai puțin și să fii mai bogat (material si spiritual) și, ca atare, să ai mai mult timp pentru tine.
Ferriss a scris cartea pe baza principiului lui Pareto (regula 80-20), care descrie faptul că în aproape orice problema, „puținul” (20%) reprezintă esențialul, iar „mulțimea” (80%) reprezintă partea mai putin valoroasă. Astfel, 80% din rezultate trebuie să iasă din 20% muncă, și nu să pierzi timpul cu 80% proiecte sau clienți care iți ofera 20% rezultate. Așadar, concentrează-te și fă mai mult în mai puțin timp!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.