„Pe parcursul a câtorva săptămâini din momentul anunțării intenției de a crea Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, echipa noastră a reușit să parcurgă toți pașii prevăzuți de legislație pentru înregistrarea unui partid politic”, se arată într-un mesaj publicat de Chicu.
„În această perioadă, în jurul nostru s-au adunat peste 1600 de cetățeni, care și-au depus semnătura pentru aderarea la PDCM și crearea formațiunii”, a mai adăugat acesta.
Totodată, potrivit lui Chicu, formațiunea are cinci organizații teritoriale, iar doctrina pe care a adoptat-o este creștin-democrată.
Cinci Organizații teritoriale, create deja în această perioadă, și-au delegat participanții la Congresul de constituire a PDCM. „Este un partid de centru-dreapta”, punctat Chicu.
„După depunerea la ASP a setului de acte prevăzut de legislație pentru înregistrarea partidelor politice, instituția respectivă a înscris Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei în Registrul de stat al persoanelor juridice”, a scris fostul prim-ministru.
Fostul prim-ministru Ion Chicu a anunțat în noaptea zilei de 30 martie că revine în politică și lansează o nouă formațiune politică. În anunțul său, fostul șef al Guvernului a menționat că principalul deziderat al noului partid va fi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Citește și: La miez de noapte! Fostul premier Ion Chicu a anunțat că revine în politică și lansează un nou partid
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.