Monumentele și siturile din Republica Moldova, între valoarea nerecunoscută și potențialul nevalorificat (FOTO)

Monumentele și siturile din Republica Moldova, între valoarea nerecunoscută și potențialul nevalorificat (FOTO)

Monumentele și siturile din Republica Moldova continuă să fie marcate de o nepăsare constantă din partea autorităților, iar puținele povești de succes care au implicat reabilitarea acestora nu au fost posibile decât după mulți ani de insistențe. Situația lor rămâne în mare parte să fie una marcată de ruinare și degradare avansată, dar cu toate acestea, anumite progrese se înregistrează în ultima perioadă.

An de an, Ziua internațională a monumentelor și siturilor este marcată la 18 aprilie, inițiativa fiind lansată în 1982 de Comitetul Internațional al Monumentelor și Siturilor (ICOMOS), fiind aprobată de UNESCO în 1983. În Republica Moldova importanța acestei zile trece de multe ori sub tăcere, iar monumentele și siturile cu potențial turistic major continuă să zacă în ruine, nu atât din cauza lipsei de fonduri, cât din cauza indiferenței autorităților și populației care nu recunosc valoarea ce ar putea fi furnizată în cazul în care potențialul acestora ar fi exploatat. Realizând o retrospectivă a situației câtorva categorii de monumente, alături de directorul Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor (AIRM) Ion Ștefăniță, vom prezenta starea în care se află patrimoniul material al țării noastre.

Statuile și bisericile se bucură de cea mai bună situație

Proclamarea independenței Republicii Moldova în 1991 și începutul perioadei de tranziție a însemnat și o schimbare în ceea ce privește patrimoniul material al țării. Astfel, după decenii lungi de dictatură și ateism forțat, bisericile și mănăstirile din întreaga țară își deschid ușile pentru enoriași, în ciuda stării avansate de degradare în care multe dintre ele se aflau. Dar, pas cu pas, acestea vor fi reparate și vor ajunge într-o stare mai bună, chiar dacă în multe cazuri, este vorba de o reparație și nu o restaurație, ne spune directorul Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor, Ion Ștefăniță.

„Biserica are nevoie de restaurare. Dar la noi, în mare parte, bisericile au fost reparate, adică s-a intervenit inadecvat la monumentul istoric, s-a intervenit cu tâmplărie sau zidărie inadecvată, ceea ce a dus la denaturarea imaginii autentice a edificiului. Un proiect de restaurare înseamnă schiță, aviz de la Consiliul Național al Monumentelor Istorice și alte procedee, dacă documentația prevede ferestre din lemn, se pun ferestre din lemn nu din PVC. În momentul de față, patrimoniul cultural al Republicii a cunoscut anumite proiecte de reabilitare, dar marea majoritate nu au întrunit normele de restaurare. Bisericile și-au pierdut din aspectul autentic de altă dată. Lucrul ăsta s-a făcut din sărăcie, cât s-a avut atât s-a investit”, a declarat Ștefăniță.

De o situație favorabilă se bucură și statuile. De multe ori acestea beneficiază de o protecție majoră datorită simbolisticii, cum ar fi în cazul monumentului lui Ștefan cel Mare din centrul capitalei. Totuși, acestea au costuri de întreținere mai mici. Directorul AIRM, spune că un monument nu necesită un buget major, întrucât statuile nu sunt atât de complicate la nivel de întreținere.

Conacele boierești, povești de succes și eșec (temporar)

Spre deosebire de biserici, conacele boierești, care au aparținut mai multor boieri și demnitari din fostul Imperiu Rus, se află astăzi într-o stare avansată de degradare. Marcată de nepăsare și lipsite de perspective reale de reabilitare din cauza costurilor mari pe care le presupun astfel de operațiuni, puține dintre ele au avut parte de o poveste mai fericită, cum este și cazul conacului Manuc Bey din Hâncești sau Lazo din Piatra. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova, se găsesc în jur de 80 de case boierești dintre care aproape 80% sunt în paragină.

„Înțeleg și primarii din satele unde avem conace în stare avansată de degradare. Acel primar va interveni mai întâi la școală sau grădiniță unde acoperișul curge. Adică după lista priorităților, nu va interveni sau investi la conacul Drăgălina sau Vasile Gonata, dar ei trebuie să fie deschiși spre parteneriate public-private. Aș spune că ar fi bine ca ele, aceste conace, să fie vândute aceste agenților economici”, susține directorul Agenției.

Un exemplu de edificiu aflat în stare avansată de degradare dar cu intervenții pentru atenuarea consecințelor indiferenței, este și cazul conacului Stroiescu din s. Brânzeni, raionul Edineț. Edificiul este un monument de importanță națională, fiind realizat în stilul clasicist rusesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost proprietatea cărturarului și omului politic basarabean, Vasile Stroiescu. În prezent în cadrul complexului funcționează un Spital de psihiatrie și boli mintale.

Conacul Rosseti-Roznovan, construit la începutul secolului al XIX-lea, adică în anii 1820 este de asemenea aflat într-o stare avansată de degradare, în special în interior. În perioada sovietică edificiul a servit drept secție de chirurgie a spitalului din orașul Lipcani.

În aceeași situație se regăsește și Complexul de clădiri ale Spitalului din Stolniceni din raionul Edineț.

Morile de vânt, pe cale de dispariție

Odinioară aflate aproape în fiecare sat și atingând cifra de 2.000, astăzi morile de vânt am putea spune că sunt pe cale de dispariție. Deși sunt incluse cinci mori în registrul monumentelor, în realitate sunt doar patru, situate în satele Beșalma, Mileștii Mici și Cernoleuca. Toate sunt într-o stare avansată de degradare. Moara din Beșalma s-ar afla în cea mai bună situație.

Moara de Cernoleuca este considerată a fi unicală în lume, lucru confirmat și de experți internaționali în 2017.

„Experții au confirmat că este unicală în lume, în tehnica de construcție, în alte țări nu sunt. Este o moară căciulată în care partea superioară se învârtește de acolo de unde este direcția vântului, respectiv este o bijuterie frumoasă care trebuie să fie salvată”, afirmă Ștefăniță.

sursa: Redescoperă Moldova

Morile de apă se află în aceiași situație. Toate sunt într-o stare de ruină deși ar putea fi destinații atracții turistice. În cadrul unei vizite din Franța, Ion Ștefăniță spune că a fost martor la utilizarea tehnologiilor moderne în crearea unui ghid turistic multidimensional, inclusiv la nivel audio care îi ghidează pe turiști.

Soluțiile propuse

„Atitudinea responsabilă față de patrimoniu trebuie să fie și la cetățean și la funcționar. Să coborâm în centrul capitalei, peste drum de Parlament avem Casa Herța și Cligman. Sunt două bijuterii ale Chișinăului, situate chiar în inima orașului, dar care de 30 de ani de zile stau în abandon. Sunt peste drum de Președinția și Parlamentul Republicii Moldova. Atitudinea trebuie să pornească de sus în jos”, a concluzionat Ștefăniță.

Specialistul a oferit exemplul fostului președinte georgian Mihail Saakashvili care a avut drept prioritate și patrimoniul cultural. În perioada acestuia o mare parte din patrimoniul istoric și cultural s-a reușit să fie conservat, fapt ce a ridicat numărul de turiști de la 200 – 300 mii pe an, la cinci milioane în 2012. Restaurarea patrimoniului material are și o motivație economică, nu doar culturală.

„Vă dau un exemplu, italienii au investit în restaurarea monumentelor, în 2017, circa 2,4 miliarde de euro, înregistrând un câștig din turism de 38 de miliarde de euro. E o lecție importantă care ne redă valoarea economică a acestuia. (...) Avem și un caz similar la Soroca, unde încasările din vizitarea cetății au adus un venit de peste 150 de mii de lei în bugetul muzeului local. Nu pare mult dar pentru o asemenea entitate, este o sumă mare”, susține directorul Agenției.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Clădirile Porțile Orașului - altădată simbol al orașului cu „umeri albi din piatră”, azi - monument al nepăsării (VIDEO NO COMMENT)

Clădirile Porțile Orașului - altădată simbol al orașului cu „umeri albi din piatră”, azi - monument al nepăsării (VIDEO NO COMMENT)

Un monument de arhitectură de importanță națională din raionul Orhei, scos la vânzare pe internet

Un monument de arhitectură de importanță națională din raionul Orhei, scos la vânzare pe internet

Consiliul Național al Monumentelor Istorice are o nouă componență. O deputată PAS îi cere premierului interimar să anuleze hotărârea de aprobare

Consiliul Național al Monumentelor Istorice are o nouă componență. O deputată PAS îi cere premierului interimar să anuleze hotărârea de aprobare

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.