Anual, pe 18 aprilie, în lume este marcată ziua monumentelor și siturilor. Republica Moldova deja de câțiva ani organizează varii evenimente pentru promovarea acestei zile. De regulă sunt organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Muzee și Biblioteci. Ziua a fost instituită de UNESCO în 1982 pentru a promova protejarea, valorificarea patrimoniului cultural mobil, imobil și imaterial.
DICȚIONAR
Monument: monumente sunt obiecte ori ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale, şi care sînt înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (denumit în cele ce urmează Registrul monumentelor) (din Legea Ocrotirii Monumentelor)
Situri: lucrări ale omului sau opere rezultate din conjugarea acţiunilor omului şi naturii, precum şi zonele incluzînd terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic. (Legea ocrotirii monumentelor).
Monumente și situri
Monumente și situri - două cuvinte care nu prea trezesc interesul unui număr mare de oameni. Ce reprezintă totuși acestea pentru Chișinăul nostru? Sunt ele importante pentru noi?
Ca și multe alte orașe, Chișinăul are un nucleu istoric (despre care am scris mai detaliat în articolul precedent). Este zona în care s-a dezvoltat orașul nostru din punct de vedere urbanistic. În Registrul Monumentelor, Nucleul Istoric este inclus ca „sit” - amplasament reprezentat prin trama stradală cu fondul constituit, scuarurile și monumentele păstrate.
Ce se întâmplă în alte orașe cu nucleele istorice, cum credeți? Zona este studiată din cele mai vechi timpuri până în prezent. Nu doar pentru a cunoaște istoria localității, dar pentru a stabili dezvoltarea orașului de mai departe pornind de la nucleul acestuia. Nicio strategie locală de dezvoltare nu poate fi elaborată, aprobată fără studierea orașului istoric cu fondul construit pe care îl are.
Un exemplu în acest sens poate fi orașul Lublin din Polonia, pentru care am realizat recent un studiu. Orașul Istoric este inclus în câteva strategii de dezvoltare a orașului și reprezintă un instrument important pentru realizarea obiectivelor pe care și le-a propus (orașul Lublin își propunea să obțină în 2016 statutul de Capitală Europeană Culturală). Dat fiind faptul că patrimoniul construit a reprezentat începând cu anii ‘90 o prioritate pentru autoritățile locale, s-au restaurat cele mai importante monumente de arhitectură ale orașului și s-au implementat mai multe proiecte de revitalizare (de exemplu s-au realizat proiecte de infrastructură în orașul istoric, schimbarea pavajului pe cele mai importante străzi, pietonalizarea unor străzi, s-au amenajat străzi pentru plimbări etc.). Acest lucru a dus la creșterea evenimentelor și inițiativelor culturale în oraș și la utilizarea monumentelor de arhitectură pentru proiecte economice, culturale și sociale.
Ce s-a întâmplat cu Nucleul Istoric și cu monumentele de arhitectură din Chișinău?
Evident, ăsta nu-i cazul nostru. N-avem regulament, n-avem centrul istoric în planurile de dezvoltare a orașului, n-avem condiții, strategie și nici un fond special pentru ca proprietarii să poată accesa măcar un mic ajutor pentru restaurarea clădirilor istorice. Avem convenții internaționale, o lege din 1993, avem registre (Național și Local) și o bază de date online.
Avem monumente de arhitectură și un sit protejat între străzile: str. A. Mateevici – Mihai Viteazul – Zaikin – Albişoara – Cheiului – Izmail – Ştefan cel Mare – Ciuflea Nucleul Chişinăului cu amplasamentul cuprins între str. A. Mateevici – Mihai Viteazul – Zaikin – Albişoara – Cheiului – Izmail – Ştefan cel Mare – Ciuflea, reprezentată prin trama stradală cu fondul constituit, scuarurile şi monumentele păstrate în situ (in situ - în mediul natural, la fața locului).
Cunoaștem desigur că aici s-a intervenit masiv fără a ține cont de statutul protejat al acestui sit și fără vreo planificare urbană. S-a intervenit haotic, s-au construit blocuri rezidențiale cu regim de înălțime care nu corespund zonei care vor crea probleme încă mult timp orașului nostru.
Totuși, în ultimii ani au apărut tot mai multe exemple de restaurare, reconstruire sau reabilitare a monumentelor de arhitectură. Imobile care de ani de zile se aflau în stare deplorabilă au primit o „a doua viață” și au devenit adevărate puncte de atracție.
Din fericire avem mai multe cazuri de acest gen (restaurarea clădirii de pe Bănulescu Bodoni 8, care găzduiește o galerie de artă, reabilitarea clădirii de pe strada Mihai Eminescu 24 în care se află un magazin).
Sigur, vorbim despre cazuri singulare de restaurare, de reconstruire sau reabilitare. În lipsa unor reguli, claritate și a unui ajutor din partea statului puțini proprietari își permit să facă asemenea lucrări pentru că sunt costisitoare. Dacă ar fi să dau, din nou, exemplul orașului Lublin din Polonia sau în general Polonia, există fonduri atât naționale, cât și locale din care proprietarii pot accesa finanțe pentru acoperirea a 50% - 70% din cheltuielile lucrărilor sau în cazuri excepționale chiar 100%. Dincolo de acestea există și programe ale Uniunii Europene care oferă finanțare pentru proiecte de restaurare.
Entitățile din Republica Moldova pot accesa fonduri oferite de Programul „Fondul Ambasadorilor pentru Conservare Culturală” sau din cadrul programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Nu cunoaștem la această etapă câte monumente au fost distruse, câte au fost restaurate și cât de grave sunt intervențiile masive de aici. Tocmai din acest considerent ceea ce trebuie să facem în primul rând pentru monumentele și situl protejat din Chișinău ar fi un studiu amplu a tot ceea ce s-a făcut până în prezent în nucleul istoric. Doar în baza datelor vom putea înțelege ce trebuie și ce putem face în continuare cu patrimoniul construit.
De ce monumentele sunt importante?
În practicile europene încă din anii ‘70 ai secolului al XX-lea s-a trecut de la abordarea patrimoniului axată pe conservare la una centrată pe valorificare și pe dezvoltare.
Adică monumentele de arhitectură nu mai sunt privite ca obiecte intangibile ci ca resurse importante pentru dezvoltarea unei localități.
Raportul realizat în cadrul proiectului „Cultural Heritage Counts for Europe” ne oferă zece dovezi care demonstrează în mod clar beneficiile ample ale investițiilor în patrimoniul cultural.
Totuși dacă ar fi să răspund la întrebarea: „De ce este important patrimoniul cultural sau centrul istoric” (o întrebare la care de altfel a trebuit să răspund destul de des) aș spune în felul următor:
Dincolo de importanța istorică și culturală a acestora, mai există un factor fundamental care trebuie luat în considerare atunci când vorbim despre patrimoniul cultural. Astăzi orașele în mare parte se dezvoltă după aceleași principii. În unele cazuri cu întârziere de vreo 50, 70 de ani, dar oricum adoptă aceleași principii. De exemplu, dacă ar fi să comparăm o zonă comercială din orașul Aachen (Germania) cu una din Venezia (Italia) nu prea vom putea face diferența dintre cele două. Un mall în București va fi similar cu un mall din Varșovia. Dacă ar fi să comparăm centrele istorice ale acestor două localități, vom observa multe deosebiri între acestea - începând cu materialele utilizate în construcții, stilul de construire și terminând cu morfologia urbană a orașelor. Într-o eră a globalizării ne dorim să locuim în orașe care au și individualitate. Patrimoniul cultural este unul din acele elemente care deosebește o localitate de alta. Este ceea ce stă la baza identității culturale. Ar fi trist și păcat dacă n-am înțelege acest lucru. Un oraș care nu are identitate culturală e un oraș care nu trebuiește nimănui.
Anetta Dabija
Vezi și aceste știri
OPINIE | Parcăm sau ne certăm? Cum soluționăm problema locurilor de parcare în Chișinău
OPINIE | Auditul achizițiilor publice la Ministerului Educației. Gestiunea defectuoasă sau achiziții publice cu scop de delapidare?
