Președinta Maia Sandu a înaintat Parlamentului o inițiativă legislativă care ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale

Președinta Maia Sandu a înaintat Parlamentului o inițiativă legislativă care ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a expediat Parlamentului un proiect de lege care ar urma să permită reducerea tarifelor la gazele naturale. Inițiativa urmează să elimine unele cheltuieli nejustificate în sumă de 150 de milioane de lei.

„Procedura de reevaluare a patrimoniului a fost aplicată anterior de SA Moldovagaz în anul 2009. Acest fapt a permis întreprinderii să includă nejustificat în tarifele la gazele naturale cheltuielile de amortizare de peste 150 de milioane de lei, fără ca întreprinderea să fi efectuat anumite investiţii. Consider inacceptabil ca tarifele pentru consumatori să fie majorate prin utilizarea unor lacune în legislație. Tarifele trebuie să includă doar cheltuielile justificate, care să asigure o funcţionare normală a întreprinderilor reglementate”, a menționat Sandu.

Proiectul de lege depus de șefa statului introduce mai multe modificări în legea gazelor naturale nr. 108/2016 și prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor. La fel, proiectul de lege prevede că activele pot fi amortizate doar o singură dată pe durata de viață a acestora.

Publicitate

„Această iniţiativă va permite, de asemenea, reducerea tarifului la tranzitul gazelor şi va stimula creşterea volumului gazelor tranzitate pe teritoriul Republicii Moldova. Acest aspect este important pentru a spori veniturile din tranzit şi a menţine în stare funcţională gazoductele magistrale”, se arată în comunicatul emis de Președinție.

 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal