Chestiunile legate de azil politic și cetățenie vor fi soluționate de o nouă comisie. Un decret în acest sens a fost emis de șefa statului

Chestiunile legate de azil politic și cetățenie vor fi soluționate de o nouă comisie. Un decret în acest sens a fost emis de șefa statului


Chestiunile legate de azil politic și cetățenie vor fi soluționate de o nouă comisie. Mai exact, componența Comisiei pentru problemele cetățenilor și acordării de azil politic de pe lângă președintele Republicii Moldova a fost modificată după ce șefa statului a emis un decret în acest sens.

Potrivit actului emis, au fost excluși din componența Comisiei Nicolae Postrusu, Petru Vasilica și Olga Poalelungi. Aceștia au fost înlocuiți cu consiliera prezidențială în domeniul justiției, Olesea Stamate care a fost desemnată în funcția de președintă a Comisiei. În calitate de vicepreședinte a fost desemnat coordoantorul de programe în cadrul Misiunii în Republica Moldova a Organizației Naționale pentru Migrație, Ghenadie Cuțu iar în calitate de membru a fost numit doctorul în drept și conferențiarul universitar, Victor Zaharia.

Constituită în iulie 1998, Comisia are scopul de a asigura exercitarea de către președintele Republicii Moldova a atribuțiilor constituționale în problemele cetățeniei și acordării de azil politic.

Comisia are în obligaţiile sale examinarea materialelor privind dobândirea cetăţeniei R. Moldova, renunţarea la cetăţenia R. Moldova, reintegrarea în cetăţenia R. Moldova, retragerea cetăţeniei R. Moldova, acordarea azilului politic, precum şi examinarea petiţiilor cetăţenilor privind problemele cetăţeniei, informărilor ministerelor şi departamentelor referitoare la executarea legilor şi actelor normative în problemele cetăţeniei, propunerilor privind elaborarea proiectelor de legi, de acte normative ce reglementează problemele cetăţeniei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Adresare către Guvernul și Președinția României: Deschiderea centrelor de vaccinare în apropiere de frontiera cu RM și coridor verde pentru doritorii de a se vaccina

Adresare către Guvernul și Președinția României: Deschiderea centrelor de vaccinare în apropiere de frontiera cu RM și coridor verde pentru doritorii de a se vaccina

Președinția se adresează Guvernului: Recomandă extinderea termenului pentru interdicția de export a grâului din rezerva de stat

Președinția se adresează Guvernului: Recomandă extinderea termenului pentru interdicția de export a grâului din rezerva de stat

Președinția a depus un denunț la Procuratură în privința unor „înţelegeri de cartel pe piaţa de carburanţi”

Președinția a depus un denunț la Procuratură în privința unor „înţelegeri de cartel pe piaţa de carburanţi”

Advertoriale
Premii valoroase în cadrul Tombolei AGRO 2021, marca Mobiasbanca OTP - Group. Cine sunt câștigătorii (FOTO)

Premii valoroase în cadrul Tombolei AGRO 2021, marca Mobiasbanca OTP - Group. Cine sunt câștigătorii (FOTO)

Zity Business Campus – investește în propria locație și beneficiază de facilitățile primului orășel de business din Republica Moldova

Zity Business Campus – investește în propria locație și beneficiază de facilitățile primului orășel de business din Republica Moldova

Victoriabank a dublat suma acumulată în cadrul campaniei „Povești de acasă” a CCF Moldova

Victoriabank a dublat suma acumulată în cadrul campaniei „Povești de acasă” a CCF Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • De la 11, cu Pavel Filip despre viziunile și promisiunile electorale ale Partidului Democrat
    De la 11, cu Pavel Filip despre viziunile și promisiunile electorale ale Partidului Democrat
  • LIVE cu Radu Marian despre viziunile și promisiunile electorale ale PAS
  • De la 11, discutăm LIVE cu vicepreședinta P. Șor Marina Tauber
  • De la 11, cu Iurie Muntean, candidat al Congresului Civic la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021
  • De la 11 ne vedem LIVE cu liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc
Cele mai populare
  • 1
    „În numele legii Republicii Moldova”. Un avocat a spart parbrizele mai multor mașini din capitală (VIDEO)
  • 2
    Voronin, numit trădător de un vorbitor de rusă, la o întâlnire electorală la Orhei: „Cum să vă mai credem?” Explicația comunistului (VIDEO)
  • 3
    Au transformat nepăsarea în covoare. Soluția unei companii din Moldova pentru a reutiliza sticlele din plastic (VIDEO)
  • 4
    Voronin dă de înțeles că moldovenii din străinătate nu ar trebui să voteze: „Cu diaspora tot sunt probleme” (VIDEO)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.