Președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a convocat luni, 19 aprilie, o ședință de lucru cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu condus de prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi.
A fost examinată situația pandemică, efectele acțiunilor stării de urgență, procesul de vaccinare a populației și de aprovizionare a sistemului public de sănătate cu noi loturi de doze de vaccin anticoronavirus.
Oficialii din cadrul Executivului au prezentat statistica privind starea pandemică, care arată o diminuare a numărului de noi cazuri de infectare. Acest fapt demonstrează eficiența măsurilor prevăzute de Hotărârea Parlamentului privind instituirea stării de urgență și impactul pozitiv al vaccinării. A fost accentuată importanța intensificării procesului de imunizare.
În contextul reluării parțiale a procesului de învățământ Zinaida Greceanîi a subliniat necesitatea depunerii tuturor eforturilor pentru vaccinarea deplină a cadrelor didactice din toată țara.
Amintim că în R. Moldova se instituie stare de urgență pe întreg teritoriul țării din 1 aprilie până la 30 mai. Propunerea Guvernului a fost aprobată prin votul a 52 de deputați din Legislativ în ședința din 31 martie.
Luni, 19 aprilie, autoritățile au anunțat că încă 20 de persoane au decedat, iar alte 341 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, în Republica Moldova.
Vezi și aceste știri

Autoritățile instalate de armata rusă în regiunea Zaporojie propun încetarea focului în jurul centralei nucleare din Energodar

Municipalitatea va oferi sprijin de 700 de lei pentru 8.000 de copiii, în prag de nou an școlar. Iată condițiile de distribuire a ajutorului

Legea marțială și mobilizarea generală au fost prelungite pentru încă 90 de zile în Ucraina. Decizia, aprobată de Rada Supremă
Advertoriale

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)
