Maia Sandu și Klaus Iohannis s-au întâlnit la București. „România rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova”

Maia Sandu și Klaus Iohannis s-au întâlnit la București. „România rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova”

Președinta Maia Sandu și omologul său român, Klaus Iohannis, au avut marți, 20 aprilie, o întrevedere la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat de presă al Președinției române, oficialii au discutat despre implementarea mai multor proiecte, convenite anterior cu ocazia vizitei președintelui român la Chișinău. 

Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susținere pentru agenda de reforme promovată de președinta Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state.

Totodată, președintele României a transmis că va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și a subliniat că România rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova, evidențiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.

Publicitate

Președinta Republicii Moldova a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19.

La București, Maia Sandu a avut o întrevedere și cu premierul român Florin Cîțu.

„Indiferent de ce parte a Prutului trăim, suntem cu toții preocupați să gestionăm cât mai bine pandemia și să protejăm sănătatea cetățenilor noștri. Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, despre derularea campaniei de vaccinare, cea mai sigură cale pentru a depăși cu bine criza sanitară și a reveni la o viață normală”, a declarat oficialul român.

...

În 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova.

La finele lui decembrie 2020, preşedintele României, Klaus Iohannis, a efectuat o vizită la Chișinău fiind primul demnitar străin care a vizitat Republica Moldova după ce președinta Maia Sandu și-a preluat mandatul.

Președinta Republicii Moldova revine marți, 20 aprilie, la Chișinău, după ce a efectuat o vizită de lucru la Strasbourg. Acolo, Maia Sandu a avut întrevederi cu mai mulți oficiali europeni și a ținut un discurs în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal