
Numărul deceselor cauzate de Covid-19 se accelerează, avertizează OMS. Record de infectări timp de o săptămână
Numărul de cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19 a crescut într-un ritm alarmant timp de opt săptămâni consecutive, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), anunță CNN. Mai mult de 5,2 milioane de cazuri noi au fost înregistrate săptămâna trecută, cele mai multe într-o singură săptămână de la începutul pandemiei, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unei conferințe de presă susținute la Geneva.
・
Numărul deceselor a crescut, de asemenea, pentru a cincea săptămână consecutivă, a spus oficialul, pandemia făcând acum, în mod oficial, peste 3 milioane de victime.
Tedros a avertizat că ritmul pandemiei se accelerează, chiar și în timp ce unele țări își promovează propriile programe de vaccinare îmbunătățite.
„A fost nevoie de nouă luni pentru a ajunge la un milion de decese, de patru luni pentru a ajunge la două milioane și de trei luni pentru a ajunge la trei milioane de decese”, a spus Tedros. „Cifrele mari ne pot amorți, dar fiecare dintre aceste decese este o tragedie pentru familii, comunități și națiuni”, a mai spus oficialul.
Directorul OMS a declarat că infecțiile și spitalizările în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 59 de ani „cresc într-un ritm alarmant”, posibil din cauza variantelor foarte transmisibile și a amestecului social crescut în rândul persoanelor mai tinere.
Îngrijorările legate de faptul că tot mai mulți adulți tineri au contractat COVID-19 au fost deja raportate de către medicii din unele zone fierbinți, inclusiv Brazilia, unde o nouă variantă a provocat o creștere devastatoare a spitalizărilor și a deceselor.
Până acum, în lume au fost înregistrate peste 143 de milioane de cazuri de infectare cu virusul COVID-19.