
Un fost șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, bănuit de corupere pasivă. Ar fi cerut de la un condamnat 50 de mii de euro
Un fost șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție este bănuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari. În anul 2018, când acesta activa în calitate de procuror, ar fi pretins de la un condamnat 50 mii de euro. În schimbul acestei sume, procurorul urma să-i recalifice acțiunile și să-și retragă acuzațiile în dosarul aflat atunci pe rol la Curtea de Apel Chișinău în care acesta fusese condamnat la 12 ani închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.
・
Suma ar fi fost transmisă procurorului într-un local din capitală de către concubina condamnatului, iar ca rezultat, procurorul a formulat și înaintat la Curtea de Apel Chișinău susținerile verbale, contrare propriei poziții susținute anterior în prima instanță și, contrar poziției procurorului care a susținut acuzarea la Curtea de Apel Chișinău, renunțând la acuzațiile inițiale și solicitând eliberarea condamnatului din arest.
„Aceste circumstanțe au fost luate ca bază la adoptarea deciziei instanței de apel și au permis procurorului să-și „onoreze” promisiunea în schimbul banilor extorcați. În prezent, persoana bănuită nu mai activează în organele procuraturii”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanții Procuraturii Generale.
Fiind audiat de procurori, bărbatul nu-și recunoaște vina. La moment, el este cercetat în libertate, asupra măsurii preventive urmând să se decidă după înaintarea învinuirii.
UPDATE: Fosta procuroră Adriana Bețișor a confirmat pentru jurnaliștii AGORA că persoana vizată în acest caz este ea. Bețișor neagă acuzațiile care i se aduc.
„I-am tratat întotdeauna cu respect pe colegii mei din Procuratura și cu întelegere. Ceea ce mi se întamplă acum, dupa trei ani de când ar fi avut loc aceste „presupuse fapte de corupție”, invocate de către o persoana care anterior a făcut declarații împotriva lui Veaceslav Platon pe un dosar legat de compania de asigurări Asito, mă face să cred că persoane rău-intenționate sau aflate sub oarecare presiune recurg la această calomnie și acuzație gravă împotriva mea”, ne-a spus Bețișor.
„Am toata încrederea că foștii colegi vor trata cu obiectivitate faptele imputate mie și vor stabili adevarul, pentru că adevarul poate fi doar unul: nu am pretins și nu am primit mită despre care se vorbește sau alt gen de bunuri sau favoruri. Cei care mă cunosc, știu foarte bine că nu sunt omul care să frecventeze diferite localuri, ba mai mult: localul care se menționează în declarațiile denunțătorului nu îmi este cunoscut și cu certitudine absolută nu l-am vizitat în perioadele indicate”, a mai adăugat fosta Procuroră.