
Sputnik V, tot mai aproape de Chișinău, dar numai în declarațiile lui Dodon. Vezi promisiunile liderului PSRM făcute în ultimele două luni (VIDEO)
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, și-a asumat public aducerea vaccinurilor Sputnik V în Moldova, invocând relațiile speciale pe care le are cu administrația de la Kremlin. În ultimele două luni, am numărat cel puțin cinci declarații în care fostul șef de stat a spus că serurile de imunizare iată-iată ajung la Chișinău. De la promisiunile de „cel târziu săptămâna viitoare“, făcute la începutul lunii martie, am ajuns cu „în zilele următoare“ deja pe final de aprilie.
・
Ultimul termen a fost enunțat de liderul PSRM chiar în seara zilei de 21 aprillie, când a declarat că „în această săptămână” vaccinul rusesc va ajunge în Republica Moldova. În ciuda angajamentelor publice făcute de Igor Dodon, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, anunță că, de fapt, toate aceste demersuri în raport cu Rusia sunt doar niște „tatonări“.
1 martie 2021
„Din câte înțeleg, chiar în aceste ore se muncește foarte mult ca acest vaccin să ajungă chiar săptămâna asta sau chiar viitoare”, spunea Dodon la început de martie.
24 aprilie 2021
„Acum vaccinul este înregistrat, datorită inclusiv eforturilor noastre, și au loc negocieri ca el să ajungă cât mai repede. Eu consider că primul lot de Sputnik V va fi unul umanitar. Eu nu vreau să fac promisiuni, dar sper că până la finele lunii aprilie vom putea primi ceva. Sper foarte mult, pentru că asta acum arde”, declara liderul Partidului Socialiștilor din Moldova la o emisiune de la NTV.
02 aprilie 2021
„Ajutor umanitar, este vorba de 180 de mii de doze, 120 de mii pentru partea dreaptă și 60 de mii pentru partea stângă a Nistrului. Această livrare este ajutor umanitar din partea Federației Ruse, nu trebuie să plătim. Și o să înceapă livrarea în a doua jumătate a săptămânii viitoare.” Despre asta anunța Dodon, atunci când se afla în vizită în Rusia și își filma vlogul în incinta Ambasadei Moldovei din Federația Rusă.
16 aprilie 2021
„În următoarele zile, săptămâni, în Moldova vor ajunge 180 de mii de doze Sputnik V. Astăzi sau ieri a fost semnat contractul final. Este comandat avionul, trebuie să fie aduse în timpul apropiat, în următoarele zile”, spunea repetat fostul președinte, tot la o ediție a vlogului său.
16 aprilie 2021
„Pe românește spun: se discută, nu se negociază! Suntem în așteptare, să vedem condițiile oferite de Moderna pentru 1,5 milioane de doze, cât și pentru 700.000 de Sputnik V. Prin urmare, rog atenție, nu e vorba de negocieri de achiziționare sau procurare. Sunt doar tatonări”, îl contrazicea, în aceeași zi, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi.
21 aprilie 2021
„În această săptămână, Sputnik va fi în țară.” Acesta e ultimul termen enunțat recent de Igor Dodon. Mai exact, miercuri, 21 aprilie, la o emisiune a postului NTV.
Pe 26 februarie 2021, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale de la Chișinău a autorizat condiționat vaccinul Sputnik V. Până în prezent, vaccinul rusesc Sputnik V a mai fost autorizat în 37 de țări, pe lângă Republica Moldova. Dintre acestea, doar Ungaria este stat membru al Uniunii Europene.