„Persoane care sunt aflate sub presiune recurg la această calomnie”. Adriana Bețișor, după acuzația Procuraturii Generale

„Persoane care sunt aflate sub presiune recurg la această calomnie”. Adriana Bețișor, după acuzația Procuraturii Generale

Fosta șefă adjunctă a Procuraturii Anticorupție (PA), Adriana Bețișor a venit cu o reacție după ce Procuratura Generală a precizat că aceasta este bănuită de comiterea coruperii pasive în proporții deosebit de mari. Bețișor a negat faptul că ar fi primit mită și spune că „persoane rău-intenționate sau aflate sub oarecare presiune” ar fi pornit dosarul pe numele ei.

„Ceea ce mi se întamplă acum, după trei ani de când ar fi avut loc aceste „presupuse fapte de corupție”, invocate de către o persoana care anterior a făcut declarații împotriva lui Veaceslav Platon pe un dosar legat de compania de asigurări Asito, mă face să cred că persoane rău-intenționate sau aflate sub oarecare presiune recurg la această calomnie și acuzație gravă împotriva mea.Nu am pretins și nu am primit mită despre care se vorbește sau alt gen de bunuri sau favoruri”, a precizat Bețișor pentru jurnaliștii AGORA.

Fosta procuroră neagă și faptul că s-ar fi aflat într-un local din capitală pentru a banii de la concubina condamnatului.

Publicitate

„Cei care mă cunosc, știu foarte bine că nu sunt omul care să frecventeze diferite localuri, ba mai mult: localul care se menționează în declarațiile denunțătorului nu îmi este cunoscut și cu certitudine absolută nu l-am vizitat în perioadele indicate”, a precizat Bețișor pentru jurnaliștii AGORA.

Precizăm că în această dimineață, Procutratura Generală a a nunțat că în anul 2018, când Bețișor activa în calitate de procuror, ar fi pretins de la un condamnat 50 mii de euro. În schimbul acestei sume, procurorul urma să-i recalifice acțiunile și să-și retragă acuzațiile în dosarul aflat atunci pe rol la Curtea de Apel Chișinău în care acesta fusese condamnat la 12 ani închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal