Legea cu privire la comerțul interior, discutată de ani de zile, a fost modificată. Parlamentul a votat proiectul în cea de-a doua lectură

Legea cu privire la comerțul interior, discutată de ani de zile, a fost modificată. Parlamentul a votat proiectul în cea de-a doua lectură

Modificările la Legea privind comerțul interior și Codul contravențional au fost votate în lectura a doua în cadrul ședinței de plen a Parlamentului. 65 de deputați au ridicat mâna pentru a vota această lege. Actul normativ prevede plafonarea până la 10% din prețul de vânzare al furnizorului a mărimii reducerilor comerciale oferite de către acesta comerciantului pentru vânzarea produselor alimentare. Excepție ar urma să constituie perioada acțiunilor de marketing și publicitate. Concomitent, se propune a fi stabilit termenul limită de 60 de zile per produs destinat desfășurării acțiunilor de marketing și publicitate, într-un an.

De menționat este faptul că proiectul a fost aprobat fără avizul Guvernului, fără discuții și chiar fără amendamente.

Potrivit proiectului de lege, comercianții și furnizorii vor fi sancționați în cazul în care vor încălca noile prevederi. Amenda ar urma să constituie de la 2.500 de lei la cinci mii de lei în cazul persoanei fizice și de la 10 mii de lei la 20 mii de lei în cazul persoanei juridice.

Publicitate

În opinia autorului inițiativei legislative, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, aprobarea proiectului va facilita accesul producătorilor locali, în special a celor mici, la rețeaua magazinelor din țară, va spori consumul de alimente autohtone și va crește rentabilitatea afacerilor producătorilor autohtoni, va crea oportunități financiare noi pentru modernizarea tehnologiilor producătorilor sau procesatorilor locali.

Totodată, se propune completarea Legii cu privire la comerțul interior cu astfel de noțiuni ca „proces de producție”, „reglementări în domeniul alimentar”, „siguranța alimentelor”. 

Anterior, acest subiect discutat de ani de zile a fost comentat și de comercianți care au spus că proiectul ar veni cu beneficii doar pentru monopoliști și nicidecum în cazul producătorilor mici. De cealaltă parte, experții în domeniu declară că există și alte instrumente prin care statul ar putea ajuta antreprenorii autohtoni, iar această lege ar provoca mai multe probleme, inclusiv în relațiile cu Uniunea Europeană.

AGORA amintește că proiectul de amendamente la Legea cu privire la comerțul interior a fost adoptat în prima lectură în luna mai 2018, dar potrivit Newsmaker, guvernul Maiei Sandu l-a retras în luna noiembrie 2019. Sursa îl citează pe deputatul Igor Munteanu, ex-președintele comisiei pentru economie, care spune că precedentul Guvern (condus de democrați) „nu a știut cum să cuprindă necuprinsul și pur și simplu a retras proiectul de lege”.

Ulterior, la data de șapte februarie 2020, proiectul a fost readus în discuție de președintele Igor Dodon. El a spus că producătorii autohtoni i s-au plâns că supermarketurile nu vor să le vândă produsele și cer „majorarea prețului cu 20-30% și că mai trebuie plătit un comision”

La doar câteva zile distanță, deputatul Platformei DA Alexandru Slusari a înregistrat în Parlament un proiect de lege care presupune aceleași modificări elaborate de Partidul Democrat în 2017. Slusari a declarat că sunt prevăzute trei modificări esențiale menite să susțină producătorii autohtoni, în special întreprinderile mici și mijlocii. 

De menționat că patronatele au susținut atunci plasarea a 50% de produse agroalimentare autohtone pe rafturile magazinelor. „Vă asigurăm susținerea și aveți tot sprijinul producătorilor autohtoni din lanțul agroalimentar scurt în sensul modificărilor în Legea 231/2010 cu privire la comerțul intern”, au adăugat mai multe asociații din industria agroalimentară în luna februarie 2020. 

Totuși, deputatul PAS Dumitru Alaiba s-a declarat sceptic față de proiectul de lege și consideră că cei care trebuie să decidă sunt consumatorii, iar obligativitatea pe care o promovează proiectul ar „aduce a comunism”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal