În cadrul conferinței de presă care a fost organizată de Inspectoratul General al Poliției a fost anunțată descoperirea unui caz grav de omor din raionul Edineț, precum și anihilarea unei grupări criminale.
Șeful Inspectoratului General de Poliție Gheorghe Cavcaliuc a anunțat în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, că Poliția a descoperit două crime excepțional de grave.
În raionul Edineț a fost incendiată casa unui unei doamne care lucra în calitate de pădurar, iar la o distanță de 20 de km a fost descoperit mijlocul de transport al acesteia. Ulterior în casa incendiată au fost găsite părți ale unui cadavru. Expertiza a stabilit că acestea aparțin proprietarului casei.
„Au fost reținute două persoane cu o vârstă de aproximativ 30 de ani, care ulterior au recunoscut vina. Făptașii au fragmentat cadavrul femeii cu un ferestrău electric, după care au dat foc casei, pentru a ascunde crima comisă. Pădurarul era în conflict cu conducerea ocolului silvic, din acest motiv ei au dorit să inducă în eroare organele de anchetă prin deplasarea automobilului în apropierea conducerii ocolului silvic. Crima a fost săvârșită pentru a sustrage bunuri materiale. Una din persoane era un ajutor al pădurarului și cunoștea tot ce se află în gospodăria victimei. Suspecții nu au antecedente penale. Cauza penală va fi deferită justiției în scurt timp, afirmă Gheorghe Cavcaliuc.
De asemeni acesta mai spune că au fost reținuți membrii unei grupări criminale, inclusiv capul acestea.
La începutul lunii aprilie într-o localitate din raionul Dondușeni câteva persoane au sustras de la o gospodărie țărănească bani și arme. Infractorii au agresat și legat paznicul. Membrii aceleiași grupări criminale pe 6 aprilie 2015, pentru presupuse datorii au luat o persoană de la domiciliu și au dus-o în afara localității cerând de la ea 15 mii de lei.
„A fost pornită o cauză penală, fiind reținuți toți membrii unei grupări criminale compusă din patru persoane, inclusiv liderul alias „Bosiacul”, care a fost condamnat de trei ori în Federația Rusă pentru atac tâlhăresc și jaf. În urma probelor acumulate și perchezițiilor au fost găsite o parte din bunurile sustrase. Trei persoane au fost arestate, iar una care a fost mai cooperantă este cercetată în stare de libertate”, declară Șeful Inspectoratului General de Poliție.
Vezi și aceste știri

Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA

Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia

Frontiera cu România rămâne cea mai „activă”: 30.004 traversări, înregistrate în ultimele 24 de ore
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
