Președinta țării, cea care a refuzat să vină în plenul Parlamentului pentru a asista la depunerea jurământului de către noul judecător al Curții Constituționale, Boris Lupașcu, anunță, în ultima oră, că va convoca ședința Consiliului Suprem de Securitate.
„Subiectul ce urmează să fie abordat în cadrul ședinței este riscul de subminare a ordinii constituționale în Republica Moldova”, a precizat Președinția. Ședința are loc la ora 17.00.
Un nou judecător la CC a fost numit de Parlament vineri, 23 aprilie. Precizăm că, hotărârea Parlamentului din 2019 prin care președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a fost numită judecătoare la Înalta Curte a fost anulat în ședința plenară din 23 aprilie. Inițiativa a venit din partea PSRM. Autorii invocă necorespunerea magistratei la capitolul competențe și încălcări în desfășurarea concursului.
Amintim că la aceeași ședință a Parlamentului, declarația PSRM privind uzurparea puterii în stat de CC și intenția de a acorda vot de neîncredere pentru trei judecători a fost aprobată cu votul a 54 de deputați din Parlament, din fracțiunile PSRM și Partidul Șor.
Vezi și aceste știri

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei
