
Maia Sandu: Am solicitat Procuraturii să investigheze acțiunile de astăzi sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat (VIDEO)
Președinta Maia Sandu a cerut Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din Parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat. Totodată, șefa statului a solicitat Serviciului de Informații și Securitate să urmărească încercările de subminare a ordinii constituționale. Anunțurile au fost făcute după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Maia Sandu califică decizia de revocare a unui judecător al Curții Constituționale drept „ilegală și nulă”.
・
„Ceea ce s-a întâmplat în Parlament este foarte grav. Parlamentul nu are dreptul să scoată din funcție judecătorii de la Curtea Constituțională, este un atac fără precedent la ordinea constituțională si la independența CC”, a declarat șefa statului.
Totodată, președinta a cerut organelor de forță, Ministerului Afacerilor de Interne, Inspectoratului General de Poliție, Inspectoratului Național de Patrulare, Armatei Naționale „să nu să se lase antrenați în acțiuni neconstituționale și să nu îndeplinească ordine ilegale”.
„Cerem Parlamentului să se oprească din aceste derapaje anti-democratice, cei care fac aceste ilegalități sunt pasibili de pedeapsă. Fac apel direct la socialiști. Strategia voastră de a arunca țara în haos după alegerile prezidențiale, trebuie oprită”, a subliniat șefa statului.
De asemenea, Maia Sandu a făcut apel la comunitatea internațională pentru a urmări situația din țara noastră.
Hotărârea Parlamentului din 2019 prin care președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a fost numită judecătoare la Înalta Curte a fost anulată în cadrul ședinței plenare din 23 aprilie. Inițiativa a venit din partea PSRM. Ulterior, deputații au numit un nou judecător.
Potrivit Constituției, magistrații Curții Constituționale sunt inamovibili pe durata mandatului. Astfel, decizia Legislativului privind abrogarea Hotărârii din 2019, prin care Domnica Manole a fost numită în funcția de judecătoare la CC, a fost calificată drept una ilegală de mai mulți juriști și experți constituționali.