
Peste două mii de teste la COVID-19, efectuate în ultimele 24 de ore: Câte persoane au primit rezultat pozitiv
Alte 241 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale.Toate cazurile sunt cu transmitere locală. În total au fost efectuate 2.171 de teste, dintre care 588 teste Rapid – Antigen. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 249.139. Totodată, încă 21 de persoane au cedat în fața virusului COVID-19, în ultimele 24 de ore. În total, 5.730 au decedat din cauza complicațiilor provocate de virus.
・
Din numărul total de cazuri pozitive, doar unul este asistent medical.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 2.261 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 222 în stare extrem de gravă (41 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 631 persoane au fost vindecate. În total, 237.405 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 3.478 persoane, iar 15.676 sunt sub supraveghere la domiciliu.