Reactorul a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie, transmite digi24.

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.

În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.

„Zona morţii” de la Cernobîl - un teritoriu otrăvit de radiaţii - se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.

Foto: Profimedia Images

56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.

Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate.

6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor.

6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni au murit, marea majoritate de cancer.

Iar efectele contaminării se simt şi acum, după 35 de ani.

Ocupând o suprafaţă echivalentă cu cea a Luxemburgului, zona de excludere din jurul Cernobîl înconjoară pe o rază de 30 de kilometri centrala nucleară ce a fost avariată atunci când cel de-al patrulea reactor al său a explodat în data de 26 aprilie 1986.

După ce a încercat într-o primă fază să ascundă producerea accidentului, conducerea fostei U.R.S.S., din care Ucraina făcea parte pe atunci, a recunoscut în cele din urmă amploarea şi gravitatea catastrofei şi a evacuat sute de mii de persoane.

Zeci de mii de „lichidatori” au fost de asemenea mobilizaţi, cu mijloace de protecţie rudimentare, pentru a construi un sarcofag în jurul reactorului avariat şi pentru a încerca să cureţe teritoriile contaminate.

În prezent, recucerirea acelor terenuri de către natură este tot mai vizibilă: drumurile se îngustează, fiind acoperite de buruieni, iar casele încep să dispară sub zone împădurite, unde animalele sălbatice devin tot mai numeroase.