„Astăzi, 26 aprilie 2021, Plenul Curții Constituționale a confirmat Decizia nr. 60 din 23 aprilie 2021 emisă de dna judecător Liuba Șova, în calitate de Președinte ad-interim. Decizia în discuție a suspendat acțiunea Hotărârilor Parlamentului din 23 aprilie 2021 referitoare la revocarea unui judecător constituțional și la numirea altui judecător”, se menționează în nota CC.
Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Reamintim că, Curtea Constituțională a suspendat vineri, 23 aprilie, hotărârile Parlamentului care vizează numirea unui magistrat nou la CC și revocarea Domnicăi Manole. Într-un comunicat de presă, instituția a anunțat că decizia a fost luată de Liuba Șova, care a admis astfel cererea deputatului PAS Sergiu Litvinenco.
Tot în aceeași zi, Parlamentul a anulat decizia de numire a magistratei Curții Constituționale Domnica Manole. Totodată, deputații au numit un alt judecător la Înalta Curte.
Ulterior, PAS a contestat deciziile, calificându-le drept ilegale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.