Prim-ministrul Chiril Gaburici optează pentru lichidarea celor trei bănci aflate sub administrare specială. Potrivit lui, această decizie ar „costa” mai puțin decât capitalizarea celor trei instituții financiare. „Pentru capitalizarea băncilor e necesară o sumă mai mare cu circa 50% decât în cazul lichidării lor”, a declarat Gaburici.
Totuși, șeful Executivului spune că o decizie finală nu a fost adoptată și că acest lucru ar mai putea dura.
„Suntem în proces de luare a unei deciziei. Poate fi într-o lună, poate fi si mai devreme. Poziţia mea e că aceste bănci trebuiesc lichidate. Cel care a luat banii trebuie găsit şi banii aduşi acasă. Decizia o va lua BNM. Guvernul va veni cu inițiativă și propunere”, a mai adăugat Gaburici.