Liderul Partidului Socialiștilor Igor Dodon critică decizia Curții Constituționale care a decis că revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecătoare este neconstituțională. În special, acesta susține că CC s-a transformat într-un instrument politic. Mai mult, socialistul consideră că, în următoarele luni, Moldova se va confrunta cu o luptă politică dură în vederea pregătirii alegerilor parlamentare anticipate.
„Această instituție s-a transformat într-un instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori, fiind utilizat atunci când trebuie identificată o soluție politică, evitând prevederile Constituției.După anul 2013, în țara noastră practic a încetat să mai existe instanța judecătorească supremă. În lunile următoare, ne așteaptă o luptă politică dură în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Occidentul mizează pe forțele politice marionete pe care le controlează: partidul Maiei Sandu, al lui Renato Usatîi și cel al unioniștilor.”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Dodon susține că „victoria partidelor de dreapta ar însemna închidererea unor programe sociale, creșterea prețurilor și a impozitelor”.
„Victoria puterilor din Occident la alegerile parlamentare anticipate ar putea duce la prăbușirea statului moldovenesc. În plan social și economic, aceasta înseamnă o impunere dură a regulilor FMI și ale Băncii Mondiale: majorarea vârstei de pensionare (în anul 2020, socialiștii au redus vârsta de pensionare de la 62 de ani la 57 pentru femei și, respectiv, pentru bărbați), stoparea majorității (...) Sunt sigur că majoritatea covârșitoare a conaționalilor noștri își dorește să locuiască în țara lor independentă, să întemeieze aici familii și să-și crească copiii, să prietenească cu toți, și în Est, și în Vest”, a mai adăugat socialistul.
Curtea Constituțională a decis că revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecătoare este neconstituțională. Judecătorii de la Curtea Constituțională s-au întrunit în ședință pentru a examina constituționalitatea hotărârii Parlamentului luată în acest sens. De dimineață, Boris Lupașcu, judecătorul desemnat de Parlament pentru funcția de magistrat la Curtea Constituțională a renunțat la mandat.
Hotătârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data rostirii și va fi publicată în Monitorul Oficial.
Vezi și aceste știri

Inițiativă legislativă: Amenzi de până la 13 mii de lei pentru angajatorii care nu reacționează în caz de sesizări de hărțuiri sexuale

Litvinenco propune un proiect de lege prin care o persoană să fie investigată penal în lipsa acesteia

Lituania va oferi Ucrainei încă 40 de unități de tehnică militară
Advertoriale

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

Tork - brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă
