Mai multe persoane, susținători ai Partidului Acțiune și Solidaritate organiează un protest în fața Curții Constituționale. Manifestanții sunt nemulțumiți de ultimele decizii votate de deputații PSRM-Șor. Oamenii spun că așteaptă decizia CC privind examinarea sesizării în legătură cu propunerea Guvernului de a fi declarată stare de urgență și instituirea acesteia de Parlament. Adunați în fața CC aceștia cer alegeri parlamentare anticipate şi strigă „Anticipate!”.
Oamenii au venit cu parcarte pe care au scris „Vrem o justiție corectă”, „Spuneți da libertății”. La fața locului sunt și oamenii legii pentru a asigura ordinea publică.
UPDATE: 18:14 Manifestanții au aplaudat după ce Curtea Constituțională a decis că instituirea stării de urgență este neconstituțională. Oamenii au scandat „Anticipate”.
UPDATE 15:25 La protest și-au făcut apariția și susținătorii Partidul Politic Moldovenesc „Ai noștri”, condus de Mihail Ahremțev, care se declară pentru „promovarea limbii ruse și reprezentarea transnistrenilor în Parlamentul R. Moldova”.
Vasile Costiu, liderul Partidului Democrație Acasă a spus că susținătorii acestei formațiuni au conectat muzică în limba rusă.
UPDATE 12:25 „Vinerea trecută pe neprins de veste, niște tâlhari au pus la cale un atac asupra Constituției, asupra CC, în cel mai perfid mod caracteristic bandiților. Bandiții au încercat să bage prin ușa din spate un judecător, dar datorită vouă a fost posibil să oprim acest atac. Ei nu se tem de procuratură, de judecători. Ieri, în sfârșit s-a închis epopeea cu atacul asupra Curții. Azi suntem aici, pentru că acum o lună, acești hoți au introdus starea de urgență”, a declarat Igor Grosu, președinte PAS.
Precizăm că, Curtea Constituțională urmează să se întrunească miercuri, 28 aprilie, pentru a examina sesizările privind instituirea stării de urgență în Republica Moldova. Ședința va avea loc la ora 13:00.
Vezi și aceste știri

O fostă profesoară de istorie a devenit prima femeie care conduce o unitate de artilerie a Forțelor Armate ale Ucrainei

Valentin Lastavețchi, magistrat al Judecătoriei Chișinău, s-a stins din viață
