Un băiat de 12 ani, din Carolina de Nord, a folosit perioadele lungi de inactivitate din perioada pandemiei pentru a lua ore suplimentare la școală, transmite digi24. Acum, un an mai târziu, Mike Wimmer, din Salisbury, va absolvi liceul și facultatea în aceeași săptămână.Wimmer a finalizat patru ani de școală într-un an: doi ani de liceu și un colegiu de doi ani. El va primi diploma de absolvent de la Colegiul Comunitar Rowan-Cabarrus pe data 21 mai, iar pe cea de la Liceul Concord Academy, pe 28 mai.
În ciuda faptului că este mult mai tânăr decât colegii săi de la liceu sau din colegiu, Wimmer a spus că se înțelege bine cu ei. Copilul, care este foarte interesat de robotică, a declarat pentru CNN că este genul de persoană pasionată „de matematică și știință”. A avut întotdeauna o afinitate pentru tehnologie, spunând că la vârsta de 18 luni, când a primit primul său iPad, s-a întrebat cum funcționează.
El a învățat aproape tot ce știe despre programare și robotică singur și și-a creat propriul startup, numit Reflect Social, care „combină platformele sociale populare cu dispozitive Internet of Things (IoT), oferind o nouă experiență socială dinamică”, potrivit site-ului său .
„Scopul meu antreprenorial este să construiesc o tehnologie care să le permită oamenilor să ducă o viață mai bună”, a spus el.
Părinții lui Wimmer au spus că sunt mândri de persoana care a devenit fiul lor.
„Dacă o ușă este încuiată, va găsi un mod de a-și îndeplini obiectivele”, a declarat mama, Melissa Wimmer, pentru CNN.
Copilul spune că, după, absolvire, are în vedere mai multe opțiuni. Deja a primit mai multe oferte de lucru chiar și din afara SUA, are mai multe oportunități de a-și continua studiile și i s-a oferit și o bursă pentru a-și dezvolta startup-ul. Mike vrea ca lumea să știe că este un copil și își face timp și pentru joacă. În place să joace baschet și să construiască lego.
„O mulțime de oameni cred că am renunțat la copilărie sau cumva am pierdut-o, dar eu mă distrez de minune”, a spus băiatul de 12 ani.
Vezi și aceste știri

Un scoțian, împătimit de călătorii, recreează bucatele din avion, la el acasă (FOTO)

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
