Pandemiile și inovația: Top cinci lucruri care au schimbat istoria (CARDURI)

Pandemiile și inovația: Top cinci lucruri care au schimbat istoria (CARDURI)

De-a lungul istoriei, pandemiile au provocat moartea a milioane de oameni, dar în același timp au introdus noi schimbări în societățile afectate și devastate de consecințele acestora. De la instituirea carantinei și până la politicile de protecție socială, inovațiile rezultate au schimbat semnificativ cursul istoriei și viața de zi cu zi a oamenilor.

Moartea neagră și instituirea carantinei

În Veneția secolului al XIV-lea, statutul de oraș portuar și important punct comercial a început a face mai mult rău decât bine, ca urmare a faptului că diverși călători care soseau în port aduceau cu ei nu doar diferite produse, dar și o serie de boli infecțioase, printre care și ciuma. În scopul restricționării accesului celor veniți pe nave din Orient și suspectați că ar fi infectați cu ciumă, autoritățile venețiene au dispus inițierea unui mecanism de izolare a nou-veniților pe o insulă din apropierea orașului, pentru o anumită perioadă. Un lucru asemănător s-a întâmplat și la Dubrovnik, în 1377, sau la Ragussa, fiecare caz fiind considerat ca prima aplicare a carantinei în istorie.

Publicitate

Perioada inițială a fost stabilită la 40 de zile, numărul fiind ales evident din motive religioase, or în Biblie acest număr are mai multe conotații. Astfel, Moise și evreii ar fi rătăcit prin deșertul Sinaiului vreme de 40 de ani, iar Iisus a postit vreme de 40 de zile, tot în deșert. Intuiția oamenilor vremii a considerat că această perioadă este suficientă pentru îndepărtarea pericolului de moarte și pentru „curățarea” omului, de aici venind și numele de quarantina sau carantină.

Metoda nu s-a dovedit însă a fi destul de eficientă, orașele care au aplicat-o fiind lovite serios de flagelul ciumei. Dar, în schimb, a oferit un sentiment al ordinii și siguranței în contextul unor eventuale răscoale și revolte. Acest lucru a fost consemnat de profesorul universitar Stevens Crawshaw care a menționat că „perioada respectivă a fost marcată de o stare extrem de emotivă a populației care trebuia să fie controlată și menținută la un nivel acceptabil, lucru care face parte din politica de sănătate publică până astăzi.”

În Țările Române, carantina a apărut ca instituție permanentă a sistemului de sănătate publică începând cu 1830, ca urmare a implementării Regulamentelor Organice, activitatea acestei instituții urmând a fi dirijată de Ministerul Treburilor Dinlăuntru sau al Afacerilor Interne. Potrivit unor însemnări ale vremii, în perioada 1830 – 1859, durata de izolare în carantinele de pe Dunăre a variat de la trei la șapte zile sau chiar până la 30 de zile în funcție de starea de sănătate a persoanei și de directivele parvenite de la București sau Constantinopol. 

Mai devreme carantina a apărut în Basarabia, ocupată de Imperiul Rus la 1812. Astfel, potrivit regulamentului imperial despre carantine, adoptat la 1800, în districtul Sculeni a fost înființată o carantină centrală, dublată de cea de la Leova și Lipcani, care erau carantine speciale și respectiv, posturi de carantine. Acestea au fost puse în funcțiune începând cu 17 iunie 1813. Termenul de ședere în acest regim era de 16 zile.

Sistemul centralizat de sănătate publică

Pandemia de „gripă spaniolă”, de la 1918, a provocat moartea a circa 50 de milioane de persoane, dar în același timp a condus la apariția unor noi concepte de sănătate publică în SUA și Europa. Concret, anii 1920 au fost marcați de reforme profunde ale sistemelor de sănătate publică din mai multe țări, cu un accent pus în special pe medicina preventivă și socială, ceea ce s-a materializat prin apariția sistemelor de sănătate publică centralizate. În Statele Unite, acest lucru a dus chiar la apariția primelor asigurări medicale acoperite de angajatori.

O altă inovație datorată în parte și războaielor, este apariția instituțiilor publice distincte care au primit ca misiune gestionarea treburilor ce țin de sănătatea publică. Până la crearea acestor instituții medicina era „privată”, fiind finanțată exclusiv de organizații caritabile sau din alte surse. Numărul mare de morți au schimbat strategia și viziunea guvernelor asupra sănătății publice. 

Astfel, în 1921, în România interbelică a fost creat Ministerul Sănătății, Muncii și Ocrotirilor Sociale, ca autoritate publică centrală care urma să dirijeze politica sanitară a țării. Tot în același an s-a inițiat și procedura de trecere a spitalelor de interes local în subordinea autorităților publice locale (cu excepția celor de interes național), în același timp fiind extinsă și gratuitatea serviciilor medicale. Legea sanitară și de ocrotire socială din 14 iulie 1930 prevedea că spitalele publice erau obligate „să primească orice bolnav care necesita o spitalizare, fără deosebire de partea materială, naționalitate, religie și supușenie”, urmând a fi spitalizat atât timp cât cerea boala sa. Totodată au fost create și dispensarele rurale în majoritatea comunelor, scopul acestora fiind depistarea cazurilor de boli sociale și examinarea periodică a populației.

În 1938, în România a fost organizată campania de informare „Ofensiva sanitară” prin care autoritățile au desfășurat ample acțiuni de informare în rândurile populației, reușind să consulte peste șapte milioane de cetățeni din toate localitățile regatului. Alte inovații răspândite în acea perioadă au vizat introducerea paturilor de metal în spitale, acordarea unei atenții mai mari sistemelor de ventilație sau extinderea gratuității în domeniul tratamentelor pentru bolile sociale.

Arhitectura și distanțarea fizică

Distanțarea ca element în combaterea pandemiei a fost inițial rezumată la cea socială, fiind reprezentată în special de imaginea doctorului medieval care are o mască cu „cioc de pasăre plin de ierburi”, ca instrument protector în momentul în care se considera că boala se răspândește prin aer. Conceptul de distanțare socială a continuat să fie aplicat și în contextul viitoarelor pandemii.

Revoluția industrială și tendința de construire a unor locuințe sau zone rezidențiale aglomerate și situate în sectoare profund insalubre, a reprezentat un factor important care a accelerat viteza de răspândire a bolilor infecțioase. În acest scop, după pandemia din 1918, guvernele au recunoscut ineficiența acestui tip de urbanizare și au introdus unele prevederi în scopul combaterii acesteia.

Spre exemplu, programul „New Deal” sau „Noul curs” al președintelui SUA, Franklin Delano Roosevelt prevedea noi reglementări în construcția apartamentelor, solicitând ca acestea să aibă ieșiri în caz de incendiu, holuri mari și băi separate. Apariția standardelor care au prevăzut alocarea a câțiva metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare locuitor, interzicerea clădirilor rezidențiale în zonele industriale, toate acestea au contribuit în mod special la o schimbare majoră a aspectului orașelor, ca urmare a pandemiilor din trecut.

Inovația tehnologică în domeniul vaccinării

În 1931, cercetătorii de la Universitatea Vanderbilt au descoperit o nouă metodă prin care, cu ajutorul ouălor de găină, puteau crește și replica virusul care a cauzat pandemia din 1918. Această inovație a însemnat sfârșitul colectării fragmentelor de virus de la animalele sau persoanele bolnave. Utilizând această tehnologie, oamenii de știință au descoperit două tipuri de virus, A - care afecta oamenii și animalele, și  B - care afecta doar oamenii.

Având această importantă descoperire, în 1937, ca urmare a presiunii politice marcată de tensiunile care vor duce la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, britanicii și americanii vor începe să testeze primele vaccinuri împotriva gripei, care vor fi utilizate pe scară largă începând cu anii 1944 și 1945. Cercetările ulterioare au condus și la alte inovații, cum ar fi cercetarea ADN-ului, care a fost descoperit în anul 1944 de Oswald Avery.

O altă inovație a fost apariția plasmei, lucru care s-a întâmplat în cel de-Al Doilea Război Mondial, când chirurgul american Charles Drew a standardizat producția plasmei pentru utilizarea medicală pe câmpul de luptă. Spre deosebire de transfuziile de sânge, plasma putea fi utilizată la orice persoană, fiind mai ușor de administrat în condițiile de criză.

Răspândirea tiparului

Deși au apărut la aproape un secol de la sfârșitul epidemiei de ciumă bubonică, presele de tipar, și în general tipărirea cărților prin intermediul acestora, au cunoscut o explozie marcată de scăderea prețului acestora și de creșterea numărului de persoane care își permiteau să le procure. Acest lucru a fost posibil odată ce majoritatea celor din clasele de sus ale societății muriseră răpuși de ciumă, iar cei din clasele de jos sau de mijloc le-au „moștenit” averile, permițându-și astfel să aibă acces la acest gen de cărți, dar și la o serie de alte produse sau chiar funcții.

Utilizarea presei de tipar a fost determinată în special de scăderea numărului de călugări-scribi care transcriau de mână o mare parte din textele religioase. Întrucât personalul de acest tip scăzuse, iar instruirea altuia urma să dureze ceva timp, resursa umană în acest domeniu fiind foarte limitată, Biserica a fost nevoită să recurgă la utilizarea presei de tipar. Acest lucru nu doar că a „popularizat” Biblia, dar a și dat un imbold pentru viitoarele mișcări de reformare a Bisericii.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal