Inspectoratul Național de Patrulare explică, pe puncte, în ce condiții sunt ridicate mașinile parcate neregulamentar și când șoferul poate sta în calea evacuatorului

Inspectoratul Național de Patrulare explică, pe puncte, în ce condiții sunt ridicate mașinile parcate neregulamentar și când șoferul poate sta în calea evacuatorului

Șoferii din capitală se pomenesc, adesea, între ciocan și nicovală atunci când merg cu mașina în zonele mai aglomerate ale orașului. Pe de o parte. - numărul insuficient de locuri de parcare regulamentare, iar pe de altă parte - frica de evacuator. Evacuarea mașinilor este o nouă-veche metodă prin care autoritățile statului încearcă să lupte cu șoferii nedisciplinați care parchează mașinile la nimereală. Jurnaliștii AGORA au încercat să discute cu reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare pentru a înțelege în ce condiții sunt ridicate mașinile parcate neregulamentar, care sunt acțiunile polițiștilor înainte de a recurge la această metodă și ce pot face șoferii pentru a sta în calea evacuatorului.

Cum află polițistul că anume mașina mea e parcată neregulamentar?

Potrivit oamenilor legii, de cele mai multe ori, un polițist ajunge să decidă dacă o mașină trebuie sau nu să fie evacuată după ce primește apeluri telefonice care denunță încălcarea respectivă. Altfel spus, oamenii legii nu decid pe cont propriu că o anumită unitate de transportă reprezintă un impediment pentru trafic, decât în cazurile în care șoferii care își lasă mașinile, temporar, încalcă vădit Regulamentul Circulației Rutiere.

Publicitate

Mașina este ridicată fără știrea mea. De ce?

Odată ajuns la locul aflării autovehiculului, polițistul de patrulare încearcă să ia legătura cu proprietarul mașinii pentru a-l chema la locul cu pricina și pentru a-i întocmi un proces verbal. Abia în cazul în care omul legii epuizează toate tentativele de identificare a contactelor șoferului, este chemat serviciul de evacuare.

Pot opri procesul de evacuare a mașinii?

În cazul în care șoferul ajunge la locul în care a parcat mașina odată cu evacuatorul, el își va primi mașina înapoi numai după ce va achita taxa pentru serviciul de evacuare.

Dacă șoferul reușește să ajungă în locul în care a parcat mașina înainte ca omul legii să solicite serviciul de evacuare, acesta se va alege doar cu o amendă și un proces verbal, în funcție de gravitatea încălcării, fără ca mașina să-i fie ridicată.

Ce se întâmplă dacă ajung la mașină după ce a fost întocmit procesul verbal?

În situaţia în care a fost întocmit procesul- verbal de ridicare a mijlocului de transport şi a fost începută procedura de ridicare, iar în acest moment proprietarul, posesorul sau reprezentantul lor se prezintă la mijlocul de transport ridicat, mijlocul de transport poate fi restituit doar după achitarea taxei pentru serviciile de ridicare/transportare a mijloacelor de transport.

În acest caz, în procesul-verbal de ridicare a mijlocului de transport se va consemna faptul restituirii mijlocului de transport proprietarului, posesorului sau reprezentantului acestora.

Cine plătește stricăciunile care îi pot fi aduse mașinii în timpul evacuării?

Pentru deteriorările cauzate vehiculului în timpul aducerii la parcare sau în timpul staţionării lui la parcare răspunde corespunzător agentul constatator, persoanele care au organizat (efectuat) aducerea vehiculului la parcare sau care au asigurat păstrarea vehiculului la parcare, în funcție de subiectul care se face vinovat de survenirea deteriorării.

În primul trimestru al anului 2021, au fost ridicate circa 1500 de automobile.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal