*Acest material este sponsorizat

Curiozități și cifre impresionante de la Microinvest, la 18 ani de activitate alături de oamenii harnici

Curiozități și cifre impresionante de la Microinvest, la 18 ani de activitate alături de oamenii harnici
Microinvest


Se spune că fiecare vârstă are farmecul său. Pentru un tânăr la 18 ani totul abia începe. Cât despre o companie, putem spune ferm că are deja suficientă experiență în spate, ca să-și urmeze cu încredere calea spre succes. De 18 ani, Microinvest este alături de oamenii harnici, susține afaceri de succes din toată țara, oferă sprijin familiilor care își doresc o viață mai bună și contribuie zilnic la realizarea celor mai râvnite scopuri. Ce stă la baza companiei, cine sunt oamenii Microinvest dar și cum au reușit să evolueze toți acești ani, află din acest articol aniversar.  

Microinvest crede în clienți mulțumiți, echipă și rezultate frumoase

Microinvest este în primul rând despre oameni și vise. Misiunea principală a companiei este de a susține antreprenorii și persoanele fizice, care își doresc îmbunătățirea calității vieții, oferindu-le credite responsabile și soluții personalizate. Anume acest lucru îi face diferiți de alte organizații și îi clasează pe locul 6 în sectorul bancar, cu un portofoliu de peste 2,4 miliarde de lei. 

Sunt încrezuți că vârsta unei companii nu se măsoară doar în ani, dar și în rezultate frumoase, angajați și clienți mulțumiți. La 18 ani se consideră eminenți la toate capitolele și tind spre realizări și mai promițătoare. 

Iată câteva date care te vor ajuta să înțelegi mai profund cu ce se ocupă și cât de „generos” este portofoliul lor când vorbesc despre reușite:

●      Peste 35 000 de scopuri de afaceri realizate, dintre care 50 % sunt din domeniul Agro;

●      Peste 11 000 de clienți, care și-au îmbunătățit condițiile de trai și și-au realizat planurile;

●      Peste 8 000 de șoferi, care și-au îndeplinit visul de a conduce propriul automobil;

●      230 de specialiști din diverse domenii, care activează pentru realizarea unui scop comun;

●      14 oficii secundare în 11 orașe ale țării, amenajate după ultimele tendințe.

5 curiozități despre Microinvest

Îi cunoști ca opțiunea numărul unu atunci când ai nevoie de suport financiar ca să-ți realizezi scopurile. Totuși Microinvest înseamnă mult mai mult decât doar o organizație de creditare responsabilă, care vine să spargă stereotipurile despre birocrația în finanțare. Ca să te convingi, ești invitat să descoperi TOP 5 fapte interesante și curioase despre Microinvest:

  1. Începând cu anul 2021 au un slogan nou, care evidențiază perfect scopul și misiunea companiei noastre: „Credite pentru oameni harnici”. 
  2. Sunt unica organizație de creditare din Moldova, deținătoare a certificatul de calitate în domeniul financiar – SMART, începând cu anul 2015. Pentru clienți, acest lucru înseamnă un grad înalt de deservire, transparență și colaborare echitabilă, conform celor mai bune practici, recunoscute la nivel global. 
  3.  90 % din investițiile atrase sunt de peste hotare, de la fonduri de dezvoltare cu capital străin. Până în prezent, Microinvest a atras peste 150 milioane de euro, bani care au fost utilizați pentru dezvoltarea afacerilor locale, inclusiv din ramura agricolă și dezvoltarea economiei. 
  4. Cele mai bune idei iau viață într-o echipă de oameni tineri și cu atitudine. La Microinvest se pune accent pe crearea unui colectiv tânăr, dedicat și mereu gata de provocări. Vârsta medie a angajaților este de 25 de ani, sunt o echipă open-minded, deschiși spre integrare și incluziune și comunicare liberă la toate nivelele. 
  5. Și încă ceva, mereu încearcă să rămână autentici la toate capitolele, mai ales pe partea de marketing. De aceea, în toate promovările pe partea de business sunt folosite doar fotografii cu clienții lor, cărora le sunt împărtășiteistoriile de succes, mândrindu-se cu fiecare realizare.

„18 ani de Microinvest înseamnă mii de scopuri împlinite și clienți fideli, dar și dedicare din partea unei echipe desăvârșite. Astăzi, la vârsta majoratului putem privi cu mândrie în trecut și cu încredere în viitor. Căci această perioadă, la fel ca și în viața oricărei persoane, e ca primăvara, trecem prin multe provocări și lecții importante, ca într-un moment să ne dăm seama că ne așteaptă atâtea lucruri frumoase înainte, pe care trebuie să le trăim frumos. Suntem mândri de faptul că suntem promotorii creditării responsabile și ajutăm oamenii harnici să își realizeze scopurile, oferindu-le nu doar suport financiar, dar și soluții personalizate. Succesul nostru este de fapt succesul oamenilor care au încredere în noi. Anume spre asta tindem zilnic.”

Dumitru Svinarenco, director executiv OCN Microinvest

La mulți ani, Microinvest!

P.

Vezi și aceste știri
Banca Transilvania renunță la preluarea companiei Microinvest

Banca Transilvania renunță la preluarea companiei Microinvest

Totalurile Campaniei „Împrumută Înțelept cu Microinvest”: impact de peste 1,5 mln de persoane

Totalurile Campaniei „Împrumută Înțelept cu Microinvest”: impact de peste 1,5 mln de persoane

Aura Taran: „Mereu mi-am dorit o mașină. Microinvest m-a ajutat să-mi realizez acest vis”

Aura Taran: „Mereu mi-am dorit o mașină. Microinvest m-a ajutat să-mi realizez acest vis”

5 întrebări pe care trebuie să ni le punem înainte de a lua un credit. Răspunde Microinvest – un creditor responsabil

5 întrebări pe care trebuie să ni le punem înainte de a lua un credit. Răspunde Microinvest – un creditor responsabil

Microinvest continuă să susțină sectorul agricol al țării, în pofida noilor provocări

Microinvest continuă să susțină sectorul agricol al țării, în pofida noilor provocări

Afacerile autohtone susținute de Microinvest - visul de ieri, realitatea de azi

Afacerile autohtone susținute de Microinvest - visul de ieri, realitatea de azi

Advertoriale
Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 2
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
  • 3
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 4
    Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.