În toate instituțiile de învățământ cu clase liceale, indiferent de forma de activitate se anulează tezele semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, în funcție de specificul profilului instituțional. Un ordin în acest sens a fost semnat la, 29 aprilie, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa. Decizia a fost luată după consultările cu comunitatea educațională din țară, ținându-se cont de faptul că elevii claselor X-XI au fost antrenați în procesul educațional în mare parte la distanță.
Astfel, media semestrială la disciplinele de studii din ciclul liceal la care urmau să fie susținute teze semestriale în sesiunea de vară, 2021 se vor calcula din media aritmetică a notelor curente, obținute pe parcursul semestrului II.
„Ordinul nr. 443 din 29.04.21 privind anularea tezelor semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, a fost transmis către organele locale de specialitate în domeniul învățământului pentru a fi adus la cunoștință tuturor managerilor instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanții Ministerului Educației.
Reamintim că, odată cu dizolvarea Parlamentului, proiectul de lege, propus de deputații PSRM, prin care se cerea anularea examenelor de Bacalaureat în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, a rămas neaprobat de legislatori. Astfel, examenele de BAC vor avea loc și în anul de studii 2020-2021.
Vezi și aceste știri

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
